Bilantul de sfarsit de an

In fiecare an la sfarsitul lui decembrie imi adun gandurile si pun pe hartie lucrurile care m-au marcat si care mi s-au intamplat in anul care tocmai si-a terminat de scurs nisipul din clepsidra vietii. Anul asta a fost un an plin...un an plin de realizari dar si de mari dezamagiri. Un an in care m-am maturizat si am avut parte de multe intamplari..multe dintre ele stintifico-fantastice.
Anul 2009 poate fi descris in putin cuvinte ca fiind "O MARE INCERCARE'. Pe aceasta cale doresc sa atrag atentia celui care a scris in anul 2008 previziunile pentru anul 2009 ca s-a inselat amarnic si ca acest an nu a fost deloc unul calm si bland. Nu am castigat la loto asa cum eram amenintata in previziunea domnului astrolog. Dar capul sus..urmeaza 2010! Stii ceva? Cred ca pentru a castiga la loto trebuie sa pun si un bilet, nu? ;)) Hehe..
In fine..iata realizarile dar si deceptiile mele din 2009:
* in 2009 am terminat anul II de Regie de Film
* in 2009 m-am operat de 3 ori
* in 2009 am aflat ca sunt sanse sa ma operez iar in ianuaria 2010
* in 2009 am pus capat unei relatii de 2 ani jumatate
* in 2009 am fost dezamagita de persoane apropiate
* in 2009 am fost la mare de 1 mai
* in 2009 am ajuns la spital de ziua mea
* in 2009 a murit bunica mea
* in 2009 a inceput sa mi se contureze o posibila cariera de meditator
* in 2009 am primit 6 recomandari din partea parintilor cu care am colaborat la meditatii
* in 2009 m-am angajat profesor la un afterschool :) YEY
* in 2009 am facut mai multi bani decat am cheltuit ( asta e chiar o noutate)
* in 2009 am renuntat la cativa prieteni si mi-am reluat legaturile cu altii mai vechi
* in 2009 am plans foarte mult
* in 2009 m-am indragostit de un om extraordinar
* in 2009 am fost abandonata cand am avut cel mai mult nevoie
* in 2009 am avut o viata haotica
* in 2009 am calatorit foarte mult
* in 2009 am avut premiera piesei de teatru 'Sta sa Ploua' la care am fost regizor
* in 2009 am mai imbatranit un an ( la fel ca voi toti de altfel)
* in 2009 am avut cateva proiecte de pictura, grafica si ceramica
* in 2009 am jucat sotronul in gara
* in 2009 am invatat sa conduc masina ( si sa o si repar)
* in 2009 am furat un semafor
* in 2009 am facut lucrurile de care imi era cel ma teama: am invins obisnuinta
* in 2009 am avut curaj sa pun punct unui capitol important al vietii mele, ca mai apoi sa realizez ca bine am facut
* in 2009 am realizat ca uneori nu conteaza ce a fost in trecut pentru ca oamenii apropiati tie sa fie nemilosi
* in 2009 am intrat intr-un workshop european
* din 2009 pasesc invingatoare si mai increzatoare in fortele mele ca niciodata. Anul acesta am invatat multe lucruri pe care altfel nu le-as fi putut dobandi.
* Pentru anul 2010 am multe promisiuni ce se vor concretiza, am un program incarcat cu lucruri care imi fac placere, sunt un om nou, un om pregatit sa faca fata tuturor greutatilor. Sunt un om puternic pentru ca am devenit puternic. Nu am fost asa de la inceput. Dar mediul m-a transformat.

Vreau sa multumesc tuturor celor care m-au sustinut si au crezut in mine in anul 2009. Vreau sa multumesc tuturor celor care mi-au dat o sansa pentru a vedea de ce sunt in stare. Vreau sa multumesc tuturor celor care nu au crezut in mine si celor care nu m-au sustinut si m-au descurajat. Fara ajutorul lor nu mi-as fi motivat ambitia de a fi o castigatoare. Vreau sa multumesc tuturor celor care m-au abandonat dar si celor care si-au rupt 5 minute din viata lor pentru a ma asculta.

Pentru anul ce vine imi propun lucruri imposibile pe care le voi putea implini.
Pentru ca doar visand se poate dezvolta un om.

La revedere 2009, bine ai venit 2010!


LA MULTI ANI 2010!

Antidotul stresului

In ultimul timp am inceput sa vad ca ma transform. Sufar transformari. De toate genurile pe toate planurile. Am inceput sa ma inconjor de oameni de calitate, am inceput sa renunt la vechi obiceiuri, am inceput sa selectez oamenii cu care vorbesc si cu care intru in contact. Am inceput sa devin un om liber care face doar ce vrea cand vrea. Am inceput sa devin independenta. Sa nu mai trebuiasca sa depind de cineva. Am inceput sa pasesc cu siguranta prin viata. Am inceput sa am mai mult noroc decat as fi avut vreodata. Am inceput sa zambesc din ce in ce mai mult. Sunt fericita printre toate problemele vietii. Acum vreo 3 saptamani am incurcat trenurile si am ajuns in celalalt capat al Romaniei in loc sa ajung in Ploiesti. In momentul in care mi-am dat seama de gafa am inceput sa rad cu atata pofta incat tot vagonul in care eram a inceput sa rada si el. M-am dus la controlori si le-am explicat situatia si au inceput si ei sa rada alaturi de mine. Cred ca rasul meu era un fel de antidot la nervozitate si la stres. Cu toate astea, am ajuns pana la urma la destinatia intentionata. Am inceput sa zambesc la orice se petrece in viata mea. La o cazatura in zapada cu pungile de cumparaturi in mana zambesc si rad. La o farfurie sparta zambesc. Nu mai e nimic pe lumea asta care sa imi aduca un dram de stres sau suparare. Norii au trecut, iar acum soarele razbeste incapatanat si plin de caldura si pe strada mea! Mi s-a spus zilele trecute ca radiez si ca impart in toate partile caldura si fericire. Asa si este! Pentru ca am gasit raspunsul la toate problemele, rezolvarea tuturor necunoscutelor si antidotul stresului: ZAMBETUL!
Incearca sa privesti o persoana care zambeste. O sa vezi cat de fericita este. O sa vezi cum simti in jurul ei o aura de incredere si de bucurie. Optimism si caldura. Asta am devenit. Un om mai bun. Un om relaxat si optimist!
Un om...

O postare fara sens.

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat nimic... de altfel, s-au intamplat destul de multe in viata mea, numai ca nu am mai avut ocazia si onoarea de a posta ceva nou. Am sa incep aceasta postare prin faptul ca am descoperit ca nu sunt un om sanatos la cap. Sunt chiar un om atipic. Fac lucruri pe care oamenii normali le considera iesite din comun sau chiar fara rost. De ce le fac? Pentru ca imi fac placere. Nu le fac pentru a ma deosebi de cineva, pentru a fi eu 'importanta' sau 'mai cu mot'. Le fac pentru ca ma reprezinta. Scopul meu nu e sa fac din ciudat ceva normal, ci sa fac din imposibil posibil. Imi place sa fac lucruri imposibile, imi place sa experimentez, sa traiesc la maxim, sa fac doar ceea ce simt, cum simt, cand simt. Mi-am schimbat unghiul de vedere. Nu mai sunt omul realist. Sunt omul de stare. Omul care face ce simte cand simte. Stiu ca majoritatea fetelor de varsta mea sunt interesate de bani si de situatia materiala a unui potential partener. Eu nu sunt interesata de aspectul asta. Din cauza de fiecare data cand ma intalnesc cu un grup de prietene 'realiste' mi se arunca multe 'subtilitati' cum ca as fii o visatoare si ca nu voi ajunge departe si voi fii tare nefericita. Ma intreb cine e mai nefericit. Eu? Pentru ca traiesc asa cum simt? Sau ea, care in fiecare zi e obligata sa stea acasa, nu are voie sa iasa din casa pana cand nu vine 'iubitul' ei plin de bani, care are pe deasupra cu vreo 18 ani mai mult si care nu o lasa sa aibe prieteni. Hmm....Mda..Clar eu sunt cea nefericita!
Facand slalom printre sutele de 'reguli' scrise si nescrise observ faptul ca in ziua de azi, de la o femeie se cer unele chestii cam ciudate. Adica femeia incepe incet, incet sa fie obligata sa traiasca sub papucul barbatului. Am cunostinte care nu ies din casa pentru ca iubitul nu le lasa. Am prietene care nu au telefon pentru ca el, marele atotstiutor nu le permite sa aibe un telefon. El, fiind un mare invatat de altfel, un fel de mic dumnezeu, care are putere asupra lumii (asupra lumii lui, poate). Dar sa stiti ca acest caz nu e unul izolat. La celalalt pol vad din ce in ce mai rar barbati puternici. Vad doar marionete care joaca dupa cum le canta cineva. Un fel de papusi, in cazul lor papusoi (nu cu sensul de cucuruz), care nu fac toata ziua decat sa se planga de cat de grea e viata lor, vai cate au ei pe cap, bietii de ei, ca nu mai vor sa auda de fosta prietena, dar cu prima ocazie reiau relatia cu fosta (vezi postarea ' Sindromul Fosta'). Pai bine, bai putza! Esti barbat sau carlig de rufe? Ce faci? Te intorci la ceea ce ai vrut sa termini de acum cativa ani? Esti sado-maso cumva? Si ne-a scapat noua detaliul asta? Pai daca e asa, atunci spune-ne noua si te frigem noi cu fieru incins pe talpa ca sa vedem cine e mai tare. De ce oare te-ai intoarce la o relatie care iti face rau? Obisnuinta? Lipsa de caracter? Lipsa de ocupatie?
Eu sunt genul de om care daca a decis ceva, asa ramane. Daca am decis sa pun punct, pun punct, nu ma mai invart in jurul cozii, 'ca daca e bine? vai, dar daca e rau?'. Nu ma refer numai la relatiile amoroase, ci la tot in general. Nu sunt omul care sa revina la o decizie, sa aibe mustrari de constiinta si sa nu doarma noaptea de grija. Daca am decis ceva, asa ramane.
In lumea asta oamenii au uitat sa traiasca. Au uitat sa simta. Au uitat ce inseamna sa iubesti, sa te bucuri de viata. Viata are atatea posibilitati pe langa care treci doar pentru ca scrie acolo, pe usa din spate 'Accesul interzis'. Cum ar fii daca odata chiar ai deschide usa aia? Ce ai gasi acolo? Nu esti curios sa vezi ce e dincolo? De ce nu te trezesti dimineata spunand 'Cum ar fii daca azi, in loc sa merg pe drumul normal catre serviciu as merge pe alt drum? Ce as vedea? Ce as pati?'
Am facut un test. Si inca il fac. Ati vazut filmul 'Yes man?'. Eu lam vazut si acum incerc filozofia acestui film, anume: 'Cum ar fii sa spui DA la lucrurile la care spui de obicei NU?' Ar fii o nebunie. O nebunie curata. Eu traiesc nebunia asta si nu pot spune decat ca lucrurile s-au schimbat in bine pentru mine.
Oricum, toate deciziile pe care le luam si care ne sunt induse au o scadenta. Intr-o zi o sa stim daca am facut bine sau nu. Asa ca ce rost are sa ne batem capul si sa innebunim la gandul 'oare am facut bine?'. Ar trebui sa ne intrebam altceva, anume: 'Am facut ceea ce am simtit?'. Daca raspunsul e 'da', atunci alegerea e buna. Daca raspunsul e 'nu', atunci mai baga o fisa. Cel mai important lucru din viata asta e sa faci lucrurile pe care le simti, care iti fac placere. Asta e cel mai important.

Lacrimile norilor

Afara ploua. Mult. Parca picaturile sunt venite din cer. Lacrimile norilor pentru cei ce nu pot plange. Picaturi mari cad de pe frunzele copacilor asupriti de ploaie. Aleile sunt curatate de tot raul din spital, de toata durerea. De pe acoperisuri se scurg linii delicate de apa..suvoaie limpezi de lacrimi ce cazute pe pamant formeaza lacuri de pustiu si materie. Nimeni pe aleile complexului. Doar eu... Cizmele fac un zgomot puternic, colorat de apa de pe jos. Parca simti fiecare lacrima cum se sparge sub talpa ta, cum se destrama. Din spatele geamurilor rasar priviri curioase. Cine sunt? Un trecator. Ce vreau? Nimic. De ce sunt aici? Nu stiu. Unde ma indrept atat de sigura? Nu stiu. Probabil undeva unde nu imi dau seama. Ma studiaza, ma judeca, ma admira, ma trateaza cu indiferenta. Ochii lor. Oameni ce nu stiu povestea mea. Ei vad doar un episod ce se desfasoara sub privirile lor. Ei vad doar un copil ce merge grabit pe aleile spitalului. Ei nu inteleg unde ma duc. Nici eu nu inteleg. Ce caut acolo? Am mai intrebat dar mai intreb in speranta unui raspuns. Aud un zgomot puternic si ma intorc brusc. In spatele meu cineva scapase o sticla pe jos. Cioburile se contopeau cu ploaia. Am continuat sa merg, fara tinta dar ceva nu mai era la fel. Ceva imi tulburase linistea, gandurile. Nu m-am putut concentra asupra melodiei pe care o ascultam. Nu mai intelegeam ce se intampla. Simteam o stare de agitatie, de furtuna. Tamplele imi zvacneau, inima imi batea cu putere, stomacul mi se strangea, gatul ma durea, simteam un nod care incerca sa ma sufoce. Ca un corset care ma stragea din ce in ce mai rau. Mi-am scos castile pentru a asculta zgomotul ploii si pentru a ma linistii. Nu am reusit sa aud nimic. Nu mai auzeam nimic decat inima batand cu putere in timpan, surzindu-ma. Simturile imi erau date peste cap. Nu mai vedeam, nu mai simteam, nu mai auzeam. M-am oprit. M-am uitat in jurul meu. Am vazut ceea ce vad intotdeauna. Singuratate. Am realizat de ce simteam asa. Ma regasisem in bucatile de sticla sparta. Subconstientul meu incerca sa imi spuna ceva, incerca sa imi spuna sa nu ma mint. Incercasem sa ma mint si sa imi spun ca totul e bine, dar cineva stia mai bine situatia si vroia sa ma faca atenta. Uneori e nevoie de un detaliu atat de mic pentru a realiza un lucru atat de mare. Pentru a te intelege pe tine. Curand ploaia mi-a invadat simturile. O simteam cum se abate asupra mea fara violenta, dar cu o precizie de ceas elvetian. Ma mangaia, ma alinta, imi masca lacrimile cu altele din nori. Ma linistea. Mi-am pus castile la loc, am auzit melodia si am continuat sa merg. Cu inima franta. Cu inima..Dar pentru cat timp? Pana cand?

File rupte din trecut sau 'teoria copacului'

"E ca un joc de noroc. Ai sau n-ai, tu tot risti. Pana la urma uneori ramai doar cu speranta, alteori ramai cu nimic, alteori ramai pe minus..dar ce se intampla cand castigi?". Asa sfarseam eu zilele trecute o postare. O postare de altfel destul de optimista. Acum va voi raspunde. Niciodata nu ai cum sa castigi! Risti degeaba! Cel mai sfasietor e faptul ca nu ramai cu speranta, ramai pe minus de fiecare data. Defapt nu chiar pe minus pentru ca in timpul procesului de a amesteca gandirea cu simtirea se formeaza ceea ce eu numesc 'sentimente atipice'. Genul de sentiment care te face sa speri ca totul va fi bine desi undeva acolo in sufletul tau stii ca nimic nu va fi bine. E genul de sentiment care te minte pe tine si te face sa iti infigi mai adanc coltii in bucata de speranta despre care iti vei da seama mai tarziu ca nu exista. E dificil sa treci peste unele momente ale vietii. Nimeni in lumea asta nu poate sa spuna ca a trecut usor peste momentele grele din viata sa. Si eu, la randul meu am avut partea mea de probleme. Si eu am plans si am oftat, m-am chinuit pentru ca mai tarziu sa realizez ca puteam sa imi petrec timpul altfel. E greu sa realizezi ca un episod din viata ta s-a sfarsit. Un episod cu amintiri frumoase, cu amintiri mai putin frumoase. Un episod important.. E mai greu sa reusesti sa te echilibrezi si sa poti sa iti revii. Pentru asta e nevoie de timp, dar cine ne poate spune noua de cat timp este nevoie pentru a depasi clipa? Cine poate veni la noi cu incredere si cine poate afirma 'Da, domne! Asteapta 4 luni si va fi bine!'. Poate cineva sa faca asta? Nu poate. Lucrurile astea se dobandesc de la persoana la persoana. Dar pentru asta trebuie vointa. Vointa de a trece peste, de a te face bine, de a iti reveni. Nu dorinta de a ramane captiv in trecut, de a te gandi mereu la ce a fost si de a face comparatii. In cazul acesta, te poti considera deja mort, pentru ca viu chiar nu mai esti. De ce? Pentru ca treiesti in trecut. Apartii trecutului si te incapatanezi cu putere sa ramai acolo si sa tragi cu dintii de amintiri. Nu, daca faci asta nu le vei reinvia. Nu, daca faci asta nu va fi totul bine. Va fi din ce in ce mai rau. Cu cat te complaci in situatia asta mai mult cu atat iti va fi mai greu sa iti revii. Si eu am trecut prin asta. Dar am reusit sa imi revin. Am reusit sa fac pace cu mine, sa ma reevaluez si sa ma redescopar. Nu mi-a trebuit mult pentru a ma convinge ca am facut alegerea buna. Nu regret ca am facut alegerea asta. E ceea ce trebuia facut, asa ca daca tot am ales asta, macar sa fiu impacata cu mine si sa imi regasesc sufletul si pe mine. E foarte frustrant sa incerci sa faci lucrurile sa mearga atunci cand 'echipa' e in trecut. Cand 'echipa' e captiva in trecut. Nevoia de timp este o nevoie obsedanta de a incerca sa reinvii amintirile si sa te simti ca totul e bine. Daca faci asta, vei incepe sa faci comparatii. Comparatii dintre ce a fost si ce este. Dintre cine a fost si cine este. Bineinteles, ca cea care este va fi aspru criticata in timp ce cea care nu este va fi luata drept etalon. Cea care este acolo nu reprezinta nimic. Inca. Trist dar adevarat.
Stiti ce inseamna defapt timpul referindu-ne strict la o relatie? (fie ea terminata, care se desfasoara sau este picior de pornire)

"CA SA PLANTEZI UN COPAC ITI TREBUIE O GROAPA. CA DIN GROAPA SA CREASCA UN COPAC ITI TREBUIE TIMP. FIECARE COPAC SE DEZVOLTA IN RITMUL LUI, NU E NIMIC FIX, NIMIC CRONOMETRAT." (Sao Tzun)
Noi obisnuim sa ne oprim la groapa. Ne dorim un copac. dar nu vrem sa ii acordam timp. In schimb, daca acest copac se dezvolta foarte repede si incepe sa prinda contur si sa infloreasca ne speriem si abandonam, spunand 'se intampla prea repede, nu a trecut destul timp'. Poate daca am simti mai mult, daca ne-am da frau liber sentimentelor si daca am fi mai deschisi cu noi insine si cu persoanele dragi noua, poate copacul ar reusi sa creasca in ritmul sau firesc, sa se dezvolte armonios si sa umple groapa.

SINDROMUL FOSTUL

Dupa cum era de asteptat, exista si sindromul 'fostul', un sindrom intalnit in randul fetelor. Bineinteles ca exista cele patru tipuri mari de fosti, DORITUL, ISTERICUL, FOSTUL COOL SI INDOIELNICUL, dar mai exista cateva categorii speciale.
1. FOSTUL GAY
Fostul care dupa o despartire isi analizeaza trairile si simte ca femeile sunt facute doar pentru a te face sa suferi. El incepe sa isi puna din ce in ce mai mult increderea in baieti pana cand ajunge sa deprinda un comportament feminin, simtindu-se protejat de baieti.

2. FOSTUL DISPERAT
Isi pune poze cu diferite fete la avatar, are statusuri foarte sugestive de genul: 'Multumesc pentru ziua de azi!Esti cea mai tare, Jana!', statusuri puse doar pentru a starni invidia fetei care l-a parasit. El probabil ca e de parere ca daca o face geloasa, ea isi va da seama ce a pierdut si se va intoarce!

3. FOSTUL MISOGIN
Dupa ce a fost parasit a inteles ca 'toate femeile e curve in afara de mama si sora mea'. El va deveni un om de piatra, fara sentimente, nu va mai respecta femeile, le va trata ca pe lucruri de frica sa nu fie ranit iar. Sub masca de baiat dur se ascunde defapt un pusti speriat si sensibil.

4. FOSTUL LUPTATOR
Este fostul care a trecut foarte usor peste despartire, eventual si-a gasit pe altcineva.

Simtindu-te aici...

Stiu ca poate ti se pare ciudat cum uneori intalnesti o persoana pe care o cunosti de cateva zile si ti se pare ca o cunosti din totdeauna. Vorbiti despre orice de parca v-ati fi cunoscut intr-o viata anterioara. Reusiti sa va intelegeti de minune. De unde a aparut? Nici tu nu stii. Ce vrei de la ea? Nimic exact decat sa nu plece. Sentimentul e puternic. Dorintele te acapareaza. Apar fricile, emotiile, incepi sa iti faci probleme, ti se pare ca ceva nu e in regula cu tine, ti-e frica sa nu dezamagesti, sa nu fi inteles gresit, sa nu fi judecat. Ti-e frica de esec, de implicare totala. E ca un yoyo. Nu stii ce sa faci. Ba se duce ba vine. Te joci un fel de yoyo cu viata ta, jonglezi cu viata celuilalt, ti se pare si esti sigur ca si el jongleaza cu viata ta. Ametit de atata jucat, decizi sa te lasi prada sentimentelor. Amnezic durerilor de parca nu au fost vreodata te lasi purtat de val pe marile sperantelor, oceanele dorintelor. Simti o atractie inexplicabila. Magnetica. Nu sti cum sa reactionezi, nu sti ce sa faci. Innebunesti de dorinta, de placere, de nevoie de a simti, de a vedea si de a atinge. Resimti orice atingere de 1000 de ori mai puternica, orice cuvant de 1000 de ori mai personal, orice privire de 1000 de ori mai patrunzatoare. Te uiti in ochii persoanei si te vezi pe tine. Asa cum nu te-ai vazut niciodata. Un alt om. Te uiti la persoana si vezi o speranta. Nu ai indicatii, reguli sau limite. Vrei totul cat mai natural, profund si sincer. Merita sa risti totul pe o miza asa frumoasa. Chiar merita. E ca un joc de noroc. Ai sau n-ai, tu tot risti. Pana la urma uneori ramai doar cu speranta, alteori ramai cu nimic, alteori ramai pe minus..dar ce se intampla cand castigi?

Scrisoare deschisa

Draga tu,
Nu am mai vorbit de foarte mult timp. In viata mea s-au produs multe schimbari. Am inceput sa vad lucrurile frumoase din viata. Nu mai am de ce sa fiu trista. Nu mai am de ce sa fiu deprimata. Pana la urma toate lucrurile urate trec. Trebuie doar timp, rabdare si mult curaj. Pentru ca daca nu ai curaj, nici nu stii cat de multe poti rata. Uite, de exemplu..cum ar fi sa te duci la cineva sa ii dai id-ul si dupa multe luni sa iti dea add? Punem pariu ca nu ai avea curaj? Cum ar fi sa te trezesti int-o dimineata si sa spui:'Hai la Ploiesti!' si pur si simplu sa pleci la Ploiesti. Fara sa stii de ce te duci si cand te intorci. Cum ar fi sa treci pe langa o frizerie si dintr-o data sa spui 'Vreau sa ma tund la 0' si sa te tunzi? Ar fi nebunie, recunosc, dar ar fi si curaj. Am ajuns intr-un moment al vietii mele in care am curaj sa resping lucrurile care nu imi plac, am curaj sa spun sincer ce ma deranjeaza, am curaj sa urasc. Am curaj sa te desfintez din doua cuvinte, sa te sustin in planuri, sa fiu acolo pentru tine. Am curaj sa fac lucruri mari. Am invatat ca nu tot ce zboara se mananca si de asta acum mananc peste..Am invatat sa gandesc inainte sa iau o decizie, sa las loc de respiro, sa plang cand trebuie si sa rad cand vreau. Am invatat ca un zambet sincer face cat 1000 de cuvinte. Am invatat ca 2 ore cu cineva pot face ceea ce 2 ani nu au facut. Am invatat ca trebuie sa intind mana inspre cei care au nevoie de ajutor, nu sa ii parasesc atunci cand au dat de greu. Am invatat ca nu e bine sa mint si ca e bine sa vorbesc cu cei de langa mine pentru a le explica unde gresesc. Am invatat ca 'incredere' e un cuvant mare. Am invatat ce inseamna fluturasi in burtica. Mi-am reamintit ce sunt emotiile si sentimentele. Si sa stiti k e al dracului de bine! Din cauza unor aspecte ale vietii mele, am decis sa traiesc fiecare zi de parca ar fi ultima, cu cateva mici conditii:
1. nu am voie sa fac rau nimanui
2. profit la maxim de viata
3. nu imi fac mie rau
4. fac astfel incat la sfarsitul zilei, atunci cand pun capul pe perna sa fiu impacata cu mine

Tinand cont de lucrurile enumerate mai sus, pot sa va spun k viata mea e mult mai bine acum decat credeam. Ma bazez pe sentimente, pe intuitie, pe emotii si in special pe mine. Fac ceea ce simt. Si simt ca e bine ceea ce fac.

Ceva amuzant

In urma postarii 'Sindromul FOSTA' am primit multe comentarii pe messenger, precum si prin email. As dori sa va citez doua dintre cele mai amuzante comentarii:

'deci m-ai ghicit din prima. am avut si eu parte de o fosta isterica. nu mai scapam de ea, peste tot unde mergeam aparea si ea. descrierea ta e perfecta parca ai fost acolo cu mine sa o vezi pe ea.'
(comentariu al unui amic apropiat)

'Eu kre k tot ce ai skris akolo sunt prostii. nu exista asa ceva ka fosta isterika. kred ka daka ai avut tu parte de experiente de genul nu ar trebui sa exagerezi..' (comentariu al fostei amicului apropiat - oare ce fel de fosta o fi ea?)

DECI ADEVARUL CARE ESTE PANA LA URMA?

SINDROMUL "FOSTA"

Schimband putin nota blogului de la trist deprimant la incercarea de a face ceva amuzant, in postarea asta voi fi foarte optimista si ironica, pot spune chiar rea. So, "luati-va un scaun si pregatiti-va de trucuri!", asa cum zicea un prieten. De fiecare data cand dai peste cineva interesant, el are un secret infoirator. Un secret atat de enervant dar foarte bine ascuns. Iar cand il afli ( pentru ca il vei afla odata si odata) nimic nu va fi la fel. Unii barbati sufera de o boala destul de grea, ce se manifesta asa: tensiune arteriala mare, fluturi in burtica, dureri de cap, probleme psihice, nervozitate, sau din contra bucurie, mandrie fara limite, posibilitatea de a se afisa ca find masculul feroce. Boala asta este defapt un sindrom. Sindromul 'FOSTA'. Cine il suna cand ti-e lumea mai draga? FOSTA! Cu cine se vede el pe ascuns? Cu..? FOSTA! La cine se gandeste in timp ce e cu tine? La..? FOSTA! Pe cine minte el ca se simte rau? Pe..? TINE! Pentru a se vedea cu cine? Cu..? Hai sa va aud! In cor, fetele! Cu...FOSTA! Exista patru tipuri de foste. Anume..
1. FOSTA COOL
E fosta cu care a ramas el prieten, nu vor mai fi impreuna, dar vorbesc, se sfatuiesc, glumesc, dar nimic mai mult. Fosta vrea sa ii cunoasca iubita actuala, sa se imprieteneasca cu ea pentru ca actuala sa nu aibe probleme de gelozie.
2. FOSTA ISTERICA
E fosta care il suna disperata, plange la telefon ca il vrea inapoi, ii lasa mii de mesaje pe mess, pune statusuri gen 'TE IUBESC, URSULET, CHIAR DACA TU NU MA MAI IUBESTI', il asteapta in fata scarii ca sa inceapa iar sa planga si sa se milogeasca, vine cu japca peste el in casa, ii cauta prin pc poze cu alte fete, face crize si plange, ii sterge numerele de telefon ale altor fete, nu il lasa in pace sub nici o forma.
3. FOSTA INDOIELNICA
E fosta cu care se vede mai mereu, au ramas in legatura, au glume conjugale destul de dese, se tatoneaza si flirteaza in permanenta, eventual se iau de mana, se mai saruta, dar doar asa..de chestie, ca doar nu mai sunt impreuna. E fosta care ii trimite poze cu ea aproape dezbracata pentru a intreba 'Imi sta bine sutienul?'. E fosta care il incita si il inebuneste si il sufoca trimitand poze si chestii sexi.

4. FOSTA DORITA
E fosta la care se gandeste non-stop. E fosta pe care o iubeste, dar nu mai sunt impreuna. E o fosta care joaca dur si care il incita si il abandoneaza, il ignora, nu il cauta. El e disperat dupa ea, probabil plange noptile dupa ea. El sufera in timp ce pe ea o doare-n cur. E fosta cea mai periculoasa pentru ca pana la urma dragoste cu sila nu merge si n-ai cum sa-l faci sa te placa sau sa te iubeasca pentru ca o vede pe ea ca o exemplu de perfectiune si pe tine te compara mereu cu ea. Si oricat de mult ai incerca tu sa il convingi ca esti ok, el nu te vede pe tine ci o cauta pe ea in tine.


Si da, intradevar e frustrant ca tu sa incerci sa faci totul bine si el sa nu o vada decat pe ea si sa o caute pe ea in pielea ta. Si cum, in mod natural exista diferente majore, tu nu vei fi niciodata ca ea. Sau ea nu va fi niciodata ca tine.

Nu mai pot. Punct.

THIS IS NOT A TEST!

De multe ori in viata trebuie sa trecem de verificari, chestionare, intrebari si TESTE. Unele ne sunt facute de oameni care pentru asta sunt facuti. De exemplu cand mergem la un interviu ni se pun multe intrebari. Cei mai bun dintre noi ajung la 'testare', adica probezi ceea ce urmezi sa faci pe bune ca sa vezi daca te descurci si cat de greu e. Alte teste sunt facute de diferiti oameni din vietile noastre fara ca noi sa ne dam seama. De exemplu, te poti trezi ca un prieten te-a testat 2 saptamani si ti-a dar sperante in legatura cu niste aspecte ale vietii tale, si acum dupa ce totul e ok, el spune 'A fost doar un test'. Deci pana la urma, daca totul a fost bine, ce urmeaza sa se intample? NIMIC! Sti de ce? Pentru ca in timpul 'testarii' nu s-au comunicat eventuale probleme sau abateri. Problema e ca nu ti s-a spus ca ceea ce faci nu e corespunzator cu baremul si ai fost lasat sa bantui pe campii. Totul a decurs bine, chiar foarte bine. Dar asta doar din punctul tau de vedere. De ce doar din punctul tau de vedere? Pentru ca nu ai fost indrumat in nici o alta directie. SI PENTRU CA NICI NU AI STIUT CA ESTI TESTAT. Dupa ce te arati asa cum esti, fara sa joci teatru ti se reproseaza ca ai multe defecte. Daca jucai teatru, puteai sa arati orice fata vrei fara ca celalalt sa aibe habar despre cum esti tu in mod normal si totul era super, pentru ca nu aveai defecte. Eu am preferat sa fiu eu. Cu defecte, cu probleme, cu gandirea mea. Am preferat sa nu joc nici un rol si nici sa par ceea ce nu sunt, sau sa nu par ceea ce sunt. Am preferat sa fiu sincera si sa fiu eu. Cu bune cu rele. Vedeti voi, uneori e bine sa fi mincinos si sa te ascunzi. Uneori e bine sa fi un nenorocit care joaca teatru, pentru ca ai sanse mari sa treci de test. Eu sunt in stare sa fac multe sacrificii daca mi se da ocazia si daca mi se dovedeste ca scopul merita. Sunt un om care negociaza si care incearca sa rezolve problemele. Dar daca nu mi se da o sansa si mi se taie elanul fara un motiv real (pentru ca problemele nu au fost discutate si nici nu s-a ivit sansa unei ameliorari, schimbari) sufar pentru ca cineva nu a avut incredere in mine. Nu e vorba de increderea suprema, ci de dramul de incredere conform caruia fiecare om are dreptul la o sansa. Pai..sansa mea nu prea mai e..din varii motive...pentru ca nu mi s-a dat dreptul la opinie...nu am cum sa fac recurs pentru ca judecatorul a decis..asa ca nu pot decat sa zic ..'AM PICAT TESTUL. AM FOST RESPINSA'.

Ce ar trebui sa fac acum?

Vreau sa mentionez faptul ca nu sunt un om perfect. Am calitati si defecte, nu sunt un sfant fara greseala. Am gresit in fata multora. Pentru unele mi-am cerut scuze, dar pentru altele nu. Acum sunt obligata sa recunosc ceva ce nu am facut pentru a putea continua. Nu pot recunoaste ceva inexistent doar pentru ca asa se doreste din partea unei anumite persoane. Nu pot sa spun ca am gresit-o grav cand eu nu am facut nimic. Nu pot spune ca am calcat stramb cand nu am pasit deloc. Nu am cum sa fiu de acord cu o acuzatie stramba doar pentru a ramane prietena cu cineva. Nu am cum. Imi pare rau.
Voi ce credeti ca ar trebui sa fac in situatia asta?

Initial nu am vrut sa fac aceasta postare. Apoi m-am gandit mai bine si am hotarat ca e necesar. So, here goes. Stii ca se intampla uneori ca viata sa fie prea cruda cu tine sa iti dea lovituri nemeritate. Atunci cand esti la pamant si simti ca nu mai ai putere sa continui, descoperi un om deosebit. Te increzi in el, simti ca el poate sa te ajute sa treci peste probleme, ii esti recunoscator pentru fiecare vorba, pentru fiecare gest. E o descoperire deosebita, incepi sa te bucuri si sa speri ca el te va ajuta sa treci peste toate greutatile. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Ii spui ca ai probleme serioase, se afla langa tine cand afli ca problemele sunt din ce in ce mai grave. Te ia in brate si iti spune ca totul va fi bine. Reusesti sa visezi ca totul va fi bine. A doua zi dispare. Fara nici o urma. Se evapora de parca niciodata nu a fost acolo. Pur si simplu dispare. Fara nici o explicatie, fara nici o lamurire, lasand in urma o singura intrebare 'De ce?', sau clasicul "What the fuck?'. Si asta te darama. Sa vezi ca pur si simplu te-a abandonat, a fugit de tine, s-a ascuns, nu mai raspunde la telefon, nu mai ai cum sa dai de el. Atunci incepi sa iti pui alte intrebari de genul 'Ce am facut?', 'De ce mi se intampla asta?', 'Ce e de facut?'. Nici un raspuns nu iti trece prin minte asa ca trebuie sa infrunti situatia. Dar oricat de mult ai vrea sa treci peste, sa iti spui ca asa sunt toti, ca era previzibil sa se intample asta, ca nu trebuia sa te implici, ajungi la aceeasi concluzie: 'O mare dezamagire'. Si de acum de fiecare data cand cineva te va intreba care e cea mai mare dezamagire a ta vei spune 'Mihai, un prieten care m-a abandonat in fata greutatilor si care a fugit.' Imi pare rau ca lucrurile au evoluat asa, dar nu ma asteptam si la el. Adica ma asteptam la oricine altcineva, dar nu la el. A jucat un rol grozav, un actor desavarsit. Ai reusit sa imi frangi inima.
Daca vei citi si tu postarea asta, vreau sa iti dedic cateva versuri dintr-o piesa...

But you put on quite a show, really had me going
But now it's time to go, curtain?s finally closing
That was quite a show, very entertaining
But it?s over now
(But it?s over now)
Go on and take a bow

Pachete mecanice albe

Picioarele te duc acolo unde ochii refuza sa vada si mintea refuza sa rationalizeze. Picioarele te duc acolo unde ti-e frica sa mergi din cauza sentimentelor. Picioarele te duc acolo de unde mintea nu indrazneste sa plece, iar sufletul este captiv. De multe ori picioarele te duc acolo unde iti e frica sa te duci tocmai pentru a nu te pierde. Zilele astea am fost pe acolo unde nu credeam k nu voi mai ajunge. Si totul era atat de 'la fel'. Atat de la fel ziua cat si noaptea. Un cartier normal, unde se desfasurasera nu cu mult timp in urma povesti anormale. Nu stiam unde trebuie sa ajung, am mers dupa instinct, dupa 'pareri', dupa 'impresii' precum si puncte de reper luminate de zi. Am ajuns si dupa tot drumul meu nu am vazut nimic. Nu era nimeni acolo. Am ajuns, dar am ajuns degeaba. Poate ca e mai bine ca nu era nimeni, pentru ca daca era cineva imi puneam problema 'ce fac acum?', lucru care e de evitat in situatii delicate. Mai bine ca nu am vazut nimic din ce cautam, nici macar acea farama mecanica, martora a caderii mele. Acea inglobare de suruburi si metale ce avea scopul de a ajunge acolo unde doar cu sufletul ajungi de multe ori, la locul nostru. Am plecat repede de teama ca planurile mele sa nu se risipeasca deranjate de o pata alba care isi face loc pe retina. Dar desi plecasem de teama, totusi teama ma facea sa privesc sutele de pachete mecanice ce valsau pe bulevard. Ajunsa la metrou, am coborat simtindu-ma pe de-o parte linistita pe de alta parte sfasiata. De ce?

Cum ar fi daca?

Cum ar fi sa ai organul altcuiva in locul unui organ de-al tau? Cum ar fi sa ai inauntru parti diferite de la oameni diferiti. Sa ramai gol de tine pe dinauntru si sa incepi sa inglobezi alte persoane? Nu stiu, dar voi afla in curand.

Furtunile

De ceva vreme sufar de 'furtuni'. 'Furtunile' sunt trairi emotionale fie fericite fie triste care vin pe nepregatite si te intorc pe dos, te descos, te cuprind si te invart pana cand simti ca nu mai poti. Nu as putea spune ce fel de furtuni sunt ale mele, numai ca le simt cum ma cuprind si ma inebunesc si ma obsedeaza si ma termina. Furtunile mele de obicei nu tin mult, dar sunt foarte dese. Nu stiu ce am patit. Ce e cu mine dar uneori simt ca nu mai reusesc sa fac fata. Uneori nu mai am putere sa tin piept valului de probleme. Stiu ca acum majoritatea o sa spuna 'Dar si noi avem probleme'. Asa e...cu totii avem probleme..dar uneori parca vin toate deodata...si parca nu te lasa sa respiri.Te sufoca. Ma gandesc cu nostalgie la ultimii 5 ani din viata mea. Ani in care am facut multe. Si rele si bune. Si lucruri sfasietoare fara constinta, si lucruri bune. Mi-am batut joc de lucruri importante, am luat in deradere oameni care meritau sa fie luati in serios, am glumit si am fost irascibila. Am jignit si am fost jignita. Am suferit si am facut multi oameni sa sufere. M-am certat si am iertat. M-am certat si nu am fost iertata. Am gresit in fata multora, dar cei mai importanti au gasit puterea de a ma ierta. Am adus lacrimi uneora si zambete altora. Am reusit sa dezamagesc si am fost dezamagita. Mi-am dat seama de faptul ca notiunea de prieten nu exista. Pentru ca, la un moment dat totul se ruineaza si atunci cand totul se ruineaza ramai singur. Nu mai am incredere in mine si nici in altcineva. Totul mi se pare a fi un joc pervers din care unul dintre noi va iesi batut. Nu stiu de ce unele persoana au ramas alaturi de mine. De ce uneora le pasa de mine...desi la randul meu eu nu le-am adus decat suferinta si durere. Nu inteleg de ce dragostea poate sa fie singurul sentiment care se joaca in permanenta cu mintea noastra. Nu stiu de ce o mana pe care o simti in mana ta poate sa faca atat de mult cat nu au putut zile intregi de gandire. Conteaza foarte mult si ce mana te tine pe tine strans. Poate sa nu fie o mana pe care ti-o doresti, dara daca este mana pe care o doresti e ca un medicament impotriva gandurilor negre. Conteaza atat de mult o privire, un zambet, un cuvant bland, incat aproape ca tanjesti dupa ele. Conteaza o bataie pe umar din partea unui om care iti e apropiat. Furtunile astea ma fac sa ma gandesc la tot ce s-a intamplat in trecut. La toate greselile pe care le-am facut. La toate alegerile pe care le-am facut. Sunt cateva lucruri pe care le regret. Sunt cateva lucruri pe care le-as face exact la fel daca as avea ocazia. Sunt persoane de care m-as feri acum ca stiu ce le poate pielea. Sunt persoane pe care le-as face sa sufere ca sa vada cum e sa suferi. Sunt persoane catre care m-as apleca daca as putea. Sunt lucruri pe care nu le schimba nici timpul, prietenii vechi care par a fi neschimbate peste ani. Desi nu mai am incredere in nimeni. E complicat...stii ca uneori, omul are capacitatea de a sterge amintiri si perioade din memoria sa pentru a nu suferi sau din alte motive. Eu am ales sa imi sterg amintiri in valoare de un an din viata. Si am reusit partial. Am reusit sa blochez cateva amintiri. Sa le obturez. Sa nu le vad, sa nu mai stiu de ele...E aberant sa vrei sa iti stergi memoria...dar uneori asta e rezolvarea...mai rau e atunci cand reusesti sa iti stergi persoane si apoi, cand te intalnesti pe strada cu ele vezi pe fata lor un mare X, treci mai departe fara sa le saluti si fara sa iti para rau ca nu le-ai salutat...asta e marele mister al omului...ceea ce odata te lega acum pare sa te desparta...
Dar vreau sa inchei aceasta postare pe un ton oarecum optimist...furtunile care ma chinuie nu sunt toate atat de negre si de pesimiste. Uneori cad in butoiul cu melancolie si devin o papusica sentimentala care isi aminteste cele mai nastrusnice lucruri si cele mai ciudate si bizare. De ce? Pentru ca pana la urma..poate ca astea sunt materiile prime care ne tin in viata...nu stiu..urmeaza sa aflu...

Pentru cititori.

Va rog, toti cei care intrati pe blogul meu, char daca nu vreti sa va spuneti numele, lasati un comentariu la aceasta postare pentru ca sunt curioasa cata lume citeste 'Jurnalul meu'.

Amnezie

O zi de vara in care nu faci nimic special.. Te trezesti inconjurat de oameni pe care nu ii cunosti. Nu stii cine sunt sau de ce ti se adreseaza. Nu recunosti pe nimeni. Nu iti amintesti cine esti, de unde esti, unde esti. Stai si te uiti. Iti dai seama ca esti in spital. Dar de ce? Dai patura la o parte de descoperi ca ai patru taieturi de burta. Ce s-a intamplat? Nu stii. NImic. Nici macar de ce esti aici. Dar vezi ca ai patru gauri in burta.

Aventuri din spital 2

Nu am reusit sa continui sa postez zilele astea pentru ca am vineri am ajuns inapoi la spital si m-am operat IAR. De data asta insa, lucrurile au stat diferit. Cum la prima operatie m-am trezit fara durere, acum m-am trezit intr-o durere cumplita. Credeam ca asta imi e sfarsitul. Ma durea fiecare parte din corp. Ca sa fiu sincera, credeam ca mai am de trait cam o ora. De data asta am nimerit intr-un salon mai ok decat primul. Lume linistita, femei normale. Nu ca in celalalt salon unde vecina mea era o femeie grozav de grasa careia ii supura burta din cauza grasimii si in salon domnea un miros de puroi dulce de iti intorcea matele pe dos. Aici initial totul parea ok. Dar odata cu lasarea serii, am vazut ca lucrurile nu stau chiar asa de bine. Nu am putut dormi noptile. Decat in noaptea de a doua zi de dupa operatie, pentru ca eram extenuata de la vomat si de la rau. De ce nu se poate dormi? Pentru ca se sforaie ingrozitor. Eu sunt sensibila la zgomot si toate noptile petrecute in acest salon m-au epuizat. Nu am putut dormi. Mai ciupeam 1 ora sau 2 in timpul zilei, in restul timpului stand cu ochii inchisi auzind cum se vorbeste in gura mare, cum se striga, cum se sforaie, cum se trantesc usi si tipa asistentele. Dar asta se intampla atunci cand esti in spital si imparti camera cu inca 6 suflete. In urma operatiei mi-a fost atasata o drena, cel mai rau lucru pe care il poti pati in spital. Drena este un tub care este bagat in tine cam 30-40 cm si care iese afara din tine cam 1 metru, 1 metru jumatate si se termina cu o punguta rezervor in care se scurg lichidele rezultate in urma operatiei, lichidele care nu au putut fi evacuate prin aspirare. Aceasta drena doare ingrozitor, nu poti sa stai nicicum , nu poti sa razi, sa ragai, sa sughiti, sa stranuti, sa tusesti, sa vorbesti, sa respiri, sa mergi drept, sa te misti firesc, sa te misti brusc, sa iti ridici mainile, sa dormi pe o parte, sa stai jos, sa stai in picioare. E o sula in coaste. Chiar asta e. Scoaterea e mai dureroasa decat orice altceva de pe pamantul asta. Pur si simplu asistenta pune mana pe cablul ce iese din tine si trage de el de parca ar vrea sa porneasca o barca sau o drujba. Simti ca iti iese plamanul, ficatul, cateva mate, inima; parca te intoarce pe dos. Deocamdata am 4 gauri cusute pe burta. Gaurile de la operatie nu dor mai tare decat gaura de la drena, ceea ce mi se pare si normal, pentru ca azi dupa ce m-am pansat am observat ca daca trag putin de gaura de la drena, as putea sa imi observ interiorul cavitatii abdominale. In concluzie, sper din toata inima sa nu ajungeti si voi in spital cu un furtun in voi.

Votati-ma !

http://concurs.procinema.ro/index.php?uid=119607

Aventuri din spital 1

Luni seara mi s-a facut rau. Foarte rau. Am incercat diferite remedii, dar nimic nu a mers. Intr-un final saturata de durere, dupa 2 ore de somn si vreo 6 de vomat, cu o durere infernala de abdomen, frisoane, febra, durere de cap & restul marti dimineata am ajuns la spitalul 'Sf. Ioan', la camera de garda. Credeam ca toate chinurile mele se vor incheia odata ajunsa la sanatoriu, dar mai rau s-au agravat. Nu am putut ajunge pe picioarele mele, asa ca am luat un taxi impreuna cu mama. Cum am coborat din taxi, m-am aruncat in genunchi in mijlocul strazii si am vomat. Aproape ca plangeam de durere. In spital, toata lumea se uita la tine cu un dezinteres teribil. Cred ca puteai sa mori la intrare ca nu se uita unul la tine. Imi aduce mama un scaun cu rotile si ma duce pana la camera de garda. Vine impreuna cu un doctor de la camera de garda. Vazandu-l nu stiu de ce am crezut ca o sa fie totul bine. Gresit! In camera de garda nu era aglomeratie. Un batran statea pe un pat uitandu-se la tavan, o doctorita grasa manca pofticioasa pateuri in fata pacientilor si murdara la gura, lacoma, de parca pacientii ar fi vrut sa ii ia mancarea de la gura le facea un semn in scarba cu mana sa se aseze. Eram numai eu cu mosulica de pe pat. Doctorita nici nu se uita la mine, parea mai interesata de bucata de pateu plina de firmituri decat de mine, care stateam aproape pe jos de durere. Mama incepe sa ii explice doctoritei ce s-a intamplat, iar ea incepe sa se inece cu mancarea spunandu-i mamei mele 'Da de unde stiti doamna? Ce? Sunteti doctor si noi nu stim?'. Mama, o persoana foarte calma din fire s-a uitat foarte indignata la ea timp ce scroafa isi termina laturile. Se ridica de la masa, era plina de firmituri. Se scutura si apoi vine cu o scarba imensa la mine. Se uita la mine, ma analizeaza, ma apasa pe abdomenul meu care s-asa fara nici un efort ardea si ma durea,eu crancnesc de durere, se enervata de protestul-reflex se intoarce si pleaca.(de exemplu am o buba la picior si tu vii si imi dai un sut peste buba aia...cum sa nu te doara si cum sa nu zici nimic?)Ordona sa mi se ia sange. Langa mine vine doctorul care m-a adus in camera de garda (pana la urma doctorul era un asistent rezident). Un baiat cam de 26 -30 de ani, zambaret, bine dispus, aruncand cate vorbe bune ma prosteste sa uit pentru moment de vaca cea lacoma si reuseste sa imi rezolteze cateva eprubete(si alea luate cu destul de multa greutate). Grasa isi aminteste ca nu a poruncit sa mi se ia toate analizele necesare asa ca, dupa ce baiatul termina de recoltat si scoate acul, ea anunta ca mai trebuie sa imi ia sange odata pentru alte probe. De data asta vine langa mine o asistenta tinerica, grasuta si ea cu o fata de Chuckie Papusa Ucigasa. M-am cam speriat de ea. Imi ordona sa nu ma uit la ac in timp ce ma impunge (dar daca nu ma uit mi se face frica si mi se 'ascund' venele si poti sa cauti vene pana te-ai satura ca tot nu vei gasi). Ii spun ca nu sunt de acord si incepe sa ma ia la misto, sa isi bata joc de mine: 'Auzi la ea! Poate vrei sa-ti dau acul sa iti iei singura sange!'. La care eu foarte senina 'Ar fii o idee splendida!Pentru ca stiu cum se face si m-as descurca de 10 ori mai bine.' M-a impuns de 3 ori degeaba. Nu am vrut sa dau sange. Suparata pe esecul ei si in special pe mine il trimite iar pe baiatul rezident care lasandu-ma sa ma uit reuseste sa imi recolteze sangele necesar. Mi se ataseaza o 'ciorba la plic' (perfuzie) si sunt expediata nevoie mare in salonul de revenire. Probabil pentru ca vaca nu isi terminase toate doza de paie si nu dorea sa fie deranjata de oameni aflati in durere ca mine si mosulica de pe pat, vecinul meu de suferinta, care nici el nu o ducea prea bine.

Astept zambind resemnata un sfarsit.

Azi dupamasa am simtit nevoia sufocanta de a iesi afara. Mi-am inchis telefonul si am pornit. Singura. Am vrut sa fac o baie de lume. Am vrut sa merg, sa ma plimb, sa ma descarc. Am ajuns la obor. M-am plimbat pe acolo, am vazut oameni in mizerie, am intrat in piata si am simtit mirosurile ciudate, am vazut un adevarat 'theatre verite'. Ma simteam atat de goala pe dinauntru, incat toti oamenii aceia ma umpleau. Cate o particica din fiecare. Un ras, un cuvant, o privire, un gest. M-am urcat in 66 si am vrut sa ajung la Universitate. In autobuz m-am asezat langa un baiat care parea la fel ca mine, ratacit, incercand poate sa scape si el de ceva. Parea ca incearca sa se ascunda, sa evadeze. Nu ne-am privit. Nu ne-am vorbit. Eram doar vecini pe un loc dublu. Fiecare cu treaba lui, cu gandurile lui. La un moment dat stranut. Abia adunandu-ma mai stranut odata. Vecinul meu isi da jos castile, se uita la mine, zambeste si imi spune 'Sanatate'. Surprinsa de urare, ii raspund masinal 'multumesc frumos'. Cobor. El coboara cu mine. Vroiam sa il opresc. Sa ii multumesc din inima pentru urare, pentru ca s-a gandit ca imi va face placere sa mi se ureze acest lucru banal. Vroiam sa vorbesc cu el. Sa ii spun ca de cativa ani incoace mi-am dorit ca acel cineva sa imi ureze 'sanatate' sau 'noroc' atunci cand stranut. Sunt pur si simplu hamesita de lucrurile marunte care imi lipsesc atat de mult. In schimb, am coborat, am lasat capul jos si am continuat sa merg. Norii se adunau deasupra unui oras capricios. Raze de lumina rasfatau varfurile cladirilor, in timp ce jos, aici, in furnicar era totul gri. Am intrat in cateva magazine colorate. Nimic din ce era acolo nu imi placea. Totul mi se parea atat de morbid, dar nu stiu de ce. Oamenii umblau bezmetici prin lucruri, masurand, proband, razand, gesticuland. Eu pur si simplu mergeam. Mergeam inspre Unirii. Incepuse sa ploua. Toti fugeau, se ascundeau de ploaie. Eu nu. M-am oprit in mijlocul drumului si ascultam, simteam, gustam ploaie. Picaturi reci se scurgeau pe bratele mele, pe fata mea, pe ochii mei. M-a cuprins un sentiment de singuratate, de abandon. Nu puteam sa plang, nu pentru ca mi-era frica sa nu fiu vazuta, pentru ca nu puteam. Nu am mai reusit sa plang de ceva vreme. Nu mai pot. Vroiam atat de mult sa plang, incat ma durea capul de la presiune. Vroiam sa ma eliberez. M-am asezat pe marginea drumului. Peste mine ploua. Oameni treceau grabiti. Se uitau la mine, apoi treceau nepasatori. Niciodata nu cred ca mi-am dorit mai mult decat azi sa plec, sa dispar. Ma simt abandonata de toata lumea. Fiecare isi cauta fericirea in felul sau, dar eu nu mai stiu ce sa caut. Pentru ca nu mai are nici o valoare 'fericirea' asta de care se tot vorbeste. Am plecat intr-un final. Am auns la metrou uda leoarca. Oamenii se uitau la mine de parca as fi fost un monstru. Poate ca sunt un monstru. Poate ca asta e explicatia. Poate ca defapt sunt un monstru ce se ascunde in spatele unei fete de copil. Nu poti sa tii la doi oameni deodata. Asta chiar e cu neputinta. Nu poti sa spui unui om ca il parasesti dupa care sa ii spui ca il iubesti, si pe el, si pe celalalt om. E amuzant..nu? E un joc..e ca la remi cand pe sub masa iti dai piese cu un jucator. Totul e ok, faci cateva formatii si tu si el. Asa crezi tu. Dar odata ti-a cazut o piesa pe jos, te apleci si vezi k defapt el dadea piesele tale care poate iti foloseau adversarului tau si tie nu iti mai dadea nimic din ce aveai nevoie, dar cand adversarul castiga si partida se incheia spunea 'stii doar ca ti-am dat ce era mai bun pentru tine'. Viata asta are talentul de a ne purta pe cele mai nebanuite drumuri. Facem greseli de doua tipuri: greseli pe care le recunoastem si greseli pe care le pastram pentru noi. Greselile recunoscute ne fac mult rau, sunt amintite cu fiecare ocazie data, sunt niste ghimpi de care ne intepam mereu, sau de care suntem intepati mereu. Greselile pastrate pentru noi se transforma in dezastre interioare. Ne rod si ultimele parti de umanitate si de bucurie, ne bantuie pana cand se transforma intr-o parte a noastra si ne spun cu fiecare ocazie data 'Sunt aici! Nu ai cum sa uiti de mine'. Greselile de genul asta ne indeparteaza de noi insine.
Ador sa vad cum ploua peste strazile pe care odata ma plimbam. Strazile pe care am atatea amintiri. Frumoase sau nu, sunt amintiri. Sunt ale mele. Nu vreau sa le schimb pentru nimic. Parca revad unele clipe. Incredibile...le revad de parca ar fi amintirile altcuiva, parca ar fi un film la care ma uit curioasa sa vad ce se va intampla. Mi-am propus sa uit unele momente. Si acum ma chinuiesc sa mi le amintesc. E complicat. Niciodata nu credeam ca voi ajunge asa...sa vreau sa invii amintiri moarte. Ma gandesc la faptul ca fiecare si-a gasit drumul sau, fiecare are o menire, fiecare are un inger in viata sa. Ingerul meu s-a pierdut. A adormit in post si s-a pierdut. Eu am mers inainte si el m-a pierdut, s-a pierdut de mine. Nu mai am incredere in nimeni, in nimic, nici in mine. Mi-e frica de mine, de ce am facut in ultimii ani. Am cauzat multe probleme, am facut sa fie varsate multe lacrimi, am iscat multe certuri, am trait viata la maxim, am facut ce m-a facut fericita( ce credeam ca inseamna fericire)...mi-am batut joc de lucruri sfinte, de sentimente. Pana la urma mi-am intinat sufletul si mi-am batut joc de mine. Am devenit inumana, cinica, rea am devenit de gheata, nu mai am lacrimi de varsat. Desi acum am mare nevoie.
Nu stiu ce voi face in continuare. Nu stiu daca voi mai face ceva. Astept un sfarsit la povestea mea. Astept zambind resemnata un sfarsit.

Lectie de viata

Acum sunt cu adevarat singura. Imi era frica de momentul in care chiar toti cei pe care ma bazam ma vor abandona. Nu credeam ca va fi venit deja acest moment. Tocmai am aflat ca unii se duc inspre o 'fericire' aparenta, lansand in urma oamenii care conteaza pentru oameni fara valoare. Tocmai am aflat ca oamenii nu traiesc pentru totdeauna si ca dragostea nu exita, este doar o stare de spirit temporara. Sanatatea mintala, pe departe cea mai valoroasa posesie a noastra este stirbita odata cu trecerea anilor, este modelata, schimbata, erodata, intinsa,comprimata, suprimata, permanent schimbata de valori non-sociale. Am mai aflat ca nu merita sa lupti pentru nimeni, pentru ca, la un moment dat tot o sa te doboare. Problema este daca acum sau mai tarziu. In singuratatea mea nu mai exista nici o urma de umanitate sau de speranta. Nu mai vreau sa incerc sa fac lucrurile sa fie ok, nu mai vreau sa incerc nimic. Nu mai vreau sa iau de la capat un lucru, doar pentru ca ma tarziu sa ajung la acelasi rezultat. Sunt obosita de a incerca. Sunt mult prea obosita pentru a mai face ceva. A fi singur e ingrozitor. A fi singur doar cu tine e cea mai groaznica pedeapsa, pentru ca abia atunci incepi sa vorbesti cu tine si sa vezi ce s-a intamplat cu tine.

Listen now!

Starea natiunii

De cateva zile, in ciuda unor probleme care par sa apara din ce in ce mai multe si din ce in ce mai serioase, am patit ceva. Am o stare frenetica, de parca am mancat baterii. E o stare ciudata. Fericire cu nebunie, cu fluturi in stomac, cu frica, emotii, multe intrebari stupide pe care mi le puneam la 16ani. Probleme tembele, jocuri de-a v-ati ascunselea, priviri timide, chicoteli de scolarita, seriozitate de om care ascunde ceva, greata de atata dulce. Temeri inutile si intrebari care dau dureri de cap. Complicatii fara de care viata ar fii mult mai buna. Ma simt de parca mi-am dat un format si acum instalez doar ce softuri vreau eu, in ce ordine vreau, fara limite sau frica de virusi. Pe de alta parte...mi-e foarte frica de necunoscut...de posibilitatile care insotesc o decizie.NU mi-e frica de pareri si de judecati pentru ca eu ma judec singura. Nu am nevoie sa vina cineva sa imi spuna daca e bine sau nu, sau sa imi spuna cat de rea sunt sau cat de buna sunt. NU am nevoie de asta. Am nevoie ca starea asta euforica sa continue, pentru ca fara ea as cadea in butoiul cu melancolie. Ma simt de parca am inceput sa scriu o noua pagina din viata mea. Un nou inceput.

EGAL CU 0

Te trezesti intr-o dimineata pe la ora 7. Te speli. te imbraci, mananci ceva, iti faci bagajul pentru ziua respectiva si pleci de acasa. Ziua trece. Se face seara. Pe la 11.30 ajungi acasa obosit. Te dezbraci si te bagi in dus. Iesi din dus, te duci si mananci ceva apoi incepi sa te gandesti la ce ai de facut maine. Se face ora 1:30 si tot nu ai terminat treaba. Pe la 2:00 te duci la culcare.

Tot ce am scris mai sus este egal cu 0.

ADEVARUL GOL GOLUT

CERERE PENTRU STOPAREA TUTUROR CACATURILOR MANCATE GRATUIT DE OAMENII FARA OCUPATIE , ZVONURILOR NEFONDATE, BARFELOR, MINCIUNILOR, SCHIMBARII/ DISTORSIONARII/ RASTALMACIRII INTELESULUI, VOINTEI DE A FACE RAU, INTERESULUI SPORIT PENTRU CAPRA VECINULUI, OAMENILOR CU DOUA FETE, PRECUM SI PUPATORILOR IN CUR



Am simtit nevoie de a lamuri cateva probleme acute ce se ivesc fara voia noastra in facultate, prin intermediul unor oameni fara ocupatie. Momentan sunt judecata pentru alegerile mele si voi incerca in urmatoarele randuri sa lamuresc cateva probleme care preocupa un numar destul de mare de oameni, desi dansii nu au nici o legatura cu aceste probleme. Momentan voi incepe prin a va 'baga' in atmosfera problemei. Pentru un examen la facultate, eu impreuna cu alti doi colegi, respectiv un domn coleg si o dra. colega, trebuie sa regizam o piesa de teatru. Fireste, fiecare cu conceptia sa. Deci, mai pe intelesul tuturor, e o singura piesa pusa in scena in trei moduri diferite. Prima problema aparuta este faptul ca sunt judecata pentru ca am decis sa schimb o parte din distributie cu 1 luna inainte de premiera. Problema se pune asa: eu sunt o persoana de gasca, cu simtul umorui, sunt de incredere si sunt toleranta. Dar marele meu defect este ca nu suport oamenii cu doua fete si cu 'interese'. Ei bine, eu am decis schimbarea unei actrite deoarece repetitiile nu mai erau repetitii ci imense scandaluri, sau intalniri pline de nervi, frustrante si foarte des amanate din varii probleme. Nu a fost dintotdeauna asa. Lucrurile s-au schimbat odata cu caracterul recalcitrant al drei. actritei. Motivul? Ei bine, pentru pastrarea unei limite de bun simt, nu voi expune aici motivul. Dar motivul a fost unul intemeiat. Astfel, am incetat colaborarea cu acea persoana. Nu cred ca pe vre-unul dintre dvs. va priveste de ce, ci doar ca s-a intamplat. Astfel, varianta mea de poveste este marginalizata, minimalizata sau chiar ignorata, pentru ca s-a auzit varianta actritei 'concediate'. Dar pentru linistea dvs. sufleteasca, dvs. ati fa facut acelasi lucru ca mine, poate chiar mai rau. Restul distributiei a fost pastrata si repetitiile s-au schimbat radical dupa plecarea drei actrite, as putea spune ca au evoluat. Repetitiile devenisera dintr-un calvar un motiv de bucurie, o intalnire ca intre prieteni, si din acest motiv doresc sa va anunt ca observ o schimbare in bine precum si o anume devotare fata de piesa din partea domnilor actori pe care cu aceasta ocazie ii salut calduros. Astfel, consider ca am facut un lucru foarte bun si ca am luat o decizie corecta pe care nu o regret nici pana in acest moment.
O alta problema importanta este faptul ca prin facultate umbla zvonuri care odata iscate au capacitatea de a se inmulti si de a isi schimba continutul precum si forma. Astfel, in ultimul timp am auzit diferite lucruri menite sa iste un scandal intre mine si cealalta dra. colega regizoare, Veronica Cara. Am auzit ca eu impreuna cu actorii mei 'am asculta pe la usi si eu as suna-o insistent pe colega mea pentru a afla detalii despre piesa ei, precum si pentru a o copia fidel'. Alte lucruri ar fii faptul ca 'eu am vorbit prejudicios la adresa drei, la fel facand si dansa'. Toate aceste zvonuri sunt false, deoarece eu sunt colega cu dra. Veronica si ne cunoastem destul de bine pentru a ne da seama ca aceste vorbe nu sunt decat vorbe mincinoase menite sa ne faca sa ne certam.De altfel, mai lipsea doar sa se spuna faptul ca ne scuipam si era suficient ca sa va faceti o idee. Pe acesta cale doresc sa ii informezi pe cei care lanseaza astfel de zvonuri ca nu e frumos sa te bagi intr-o treaba 'ca musca-n curu calului' si ca ar trebui sa isi vada de treburile lor, oricare ar fi ele. Mancatoria e foarte mare in Romania, chiar aici, in aceasta facultate, nu neg asta, dar va rog frumos 'VEDETI-VA DE TREBURILE VOASTRE'! Pentru ca daca nu va vedeti de treburile voastre, poate ca voi, la randul vostru veti avea parte de altcineva care sa se ocupe de treburile voastre. Asa ca, va rog respectuos, NU VA MAI UITATI IN CURTEA VECINULUI pentru ca sunt sanse ca atunci cand nu sunteti atent si sunteti concentrat pe curtea vecinului, cineva sa fure toata curtea dumneavoastra.


CU RESPECT, ANDRA

ACEASTA CERERE ESTE INDREPTATA URMATOARELOR TITLURI DE GRATIE:
DOMNILOR SI DOAMNELOR FARA LIPSA DE OCUPATIE, PITIPOANCELOR SI COCALARILOR, BAGATORILOR DE SEAMA, MANCATORILOR DE CACAT, OAMENILOR CU DOUA FETE PRECUM SI CURIOSILOR, BARFITORILOR, IPOCRITILOR, MINCINOSILOR. Intr-un titlu special intra OAMENII CARE SE PLICTISESC ATAT DE MULT DE VIATA LOR INCAT CONSIDERA INTERESANT SA SE OCUPA DE VIATA ALTORA

De ce nu lasam lucrurile sa vina de la sine?

Pai simplu. Viata se rezuma la oameni pe care ii cunosti si cu care ramai in legatura sau nu. Unii dintre ei, desi ii cunosti, prefera sa joace teatru si sa spuna ca ei nu te stiu. Altii, desi nu te stiu, se poarta cu tine de parca ati fi prieteni din copilarie. De obicei exista cateva greseli pe care le facem obsesiv. Dupa ce am sfarsit o relatie cu cineva (indiferent de tipul relatiei) apare un gol pe care eu il numesc VIDUL. In acest'vid' persoanele nu mai intra in contact unele cu altele, sau refuza sa intre in contact si astfel se creeaza un moment de liniste aparenta. Dar in spatele linistii se ascunde o adevarat furtuna. O alta greseala imensa este faptul ca dupa o despartire sau un soc intr-o relatie, fiecare om incearca sa joace teatru cu celalalt, incearca sa socheze sau sa isi ascunda sentimentele. De ce nu lasam lucrurile sa vina de la sine?

Prietenii astia...

Eu am ajuns la concluzia ca in viata nu e bine sa ai prieteni. Ma refer la prieteni de suflet. Pentru ca te vor darama cu prima ocazie, fie pentru un tip fie pentru o tipa. Nici prieteni mai departati nu e indicat sa ai, pentru ca nu stii niciodata ce le fată mintea. Cat despre alt fel de cunostinte, tovarasi, amici, e bine sa spui ca ii stii nu ca ii cunosti, pentru ca intre a ii stii si a ii cunoaste e drum lung.
Pastele asta am avut o revelatie. Uitati de ce. Pastele asta am trimis o serie de sms-uri cu urari unor grupuri de persoane, atat prietenilor, cat si cunostintelor. Dintre toti cei care au primit sms-ul au raspuns la el numai cei la care nu ma asteptam si cunostintele mai indepartate, pe cand cei care contau nu si-au rupt 1 minut din viata lor pretioasa pentru a scrie un 'Paste fericit'. Prietenii buni, inafara de unul singur nu s-au deranjat. Doi amici au dat telefon, alti 3 mi-au lasat offline-uri cu urari. In schimb, un baiat pe care il cunoscusem cu o zi inainte si cu care avusem o conversatie de 10 minute, caruia nu i-am trimis mesajul, s-a deranjat singur si mi-a trimis un sms cu urari. Concluzie? Majoritatea nu merita nimic, pe cand cei care merita sunt cei la care nu te astepti. Tocmai de asta, am decis sa nu mai trec nimic cu vederea, si tocmai din acest motiv, urmeaza sa ma decid zilele astea asupra reevaluarii listei mele de messenger. Nu sunt nebuna pentru ca nu am primit sms-uri cu urari, dar simplul gest de a raspunde unui sms sau de a da un apel, sau un telefon, sau un offline era suficient. Macar un amarat de 'Paste fericit'. Oricum, eu tot va doresc bine si multumesc celor care s-au deranjat cu un sms/tel/offline.

O parte din Andra

Ai vazut cum uneori atunci cand mergi pe strada simti un parfum aparte, sau un miros deosebit instantaneu si inconstient iti amintesti de ceva anume? Mie un parfum dulce imi aminteste de persoana iubita, un parfum cu note reci imi aminteste de aventura si de saruturi interzise pline de pasiune. Mirosul de paine imi aminteste de copilarie si cum atunci cand eram mica, tata se ducea si cumpara suc de la TEC si paine calda, venea acasa si lasa painea pe masa, iar eu ma duceam si rupeam un colt de paine, dupa care ieseam pe balcon si ma uitam la cerul inorat. Mirosul de spirt imi aminteste de morga, de prima mea vizita acolo. Mirosul de ghiocei imi aminteste de scoala generala. Mirosul de sange imi aminteste de ziua in care mi-am rupt limba. Mirosul de clor imi aminteste de bazinul de inot si de spital. Mirosul de dentist imi aminteste de un sarut pasional. Ador sa merg pe strada si sa imi vad trecutul. Este ca un carusel. Niciodata nu stii la ce sa te astepti. Urasc amintirile care ma umplu de nervi si care ma agita. Urasc amintirile false pe care as vrea sa mi le induc. Urasc sa spun ca urasc unele amintiri. Dar iubesc sa spun ca am acest drept, de a ura.
Atunci cand cunosc o persoana noua, imi place sa ii simt mirosul. Nu mirosul parfumului, desi acest lucru se intampla fara sa vreau. Mirosul sau. Al pielii sale. Dupa cum miroase pielea sa imi dau seama de multe lucruri. Nu e vorba de igiena, ci de altceva. De fire, de inima, de sentimente. E ciudat, ca ma atrag oamenii care miros dulce, desi nu imi plac asa de mult parfumurile dulci.
Desi imi place sa ii simt mirosul, nu inseamna ca ma infig cu nasul in gatul persoanei. Mirosul vine de la sine. Fara sa iti dai seama. Unele mirosuri sunt afrodiziace fara sa iti dai seama. Te incita, te aprind, te inebunesc pe cand altele iti exprima repulsie.
Parfumul unui om reprezinta felul sau de a fi, stilul sau, firea sa. Tu ce fel de om esti? Eu sunt un om misterios, cu note discrete de ceaiuri amare care te imbata si iti lasa un gust care dispare repede dar pe care vrei sa il mai simti din ce in ce mai mult. Ca un drog.

Mersul pe sarma

Dragostea este ca mersul pe sarma. Nu stii niciodata cand te dezechilibrezi, incerci sa te mentii, dar pana la urma tot cazi. Te ridici, si te sui pe aceeasi sarma sau poate pe alta sarma, dar nimic nu va fii la fel ca inainte pentru ca acum, daca te-ai suit pe aceeasi sarma nu mai ai asa mare incredere. Insa daca te-ai suit pe o alta sarma, ai invatat ceva din cazatura trecuta. Dar tot miscat ramai, adunand in tine esecurile.

Agitatie si totusi de ce?

Agitatie aici. In sufletul meu, in mintea mea. E ca o casa unde in permanenta se face curat si se reamenajeaza camerele. In permanenta se gaseste cineva care sa stearga praful, care sa mature pe jos, care sa spele si sa calce. Vreau liniste. M-am saturat sa ma uit in oglinda si sa vad numai greseli. Inebunesc cu fiecare zi ce trece.
De ceva timp incerc sa imi fac curat in minte, in suflet si in viata. Am abordat o metoda neortodoxa, exclusivista si foarte snoaba de a ma curata. Vreau pace. Zilele trecute am incercat sa imi fac pace in suflet, dar pe masura ce linistea se abatea asupra vietii mele, ma cuprindea o agitatie nervoasa in suflet. In loc sa fie pace s-a declansat un razboi. Intre ce e bine si ce nu e bine, ce vreau si ce nu vreau. Un fel de StarWars emotional. Si deja simt ca furtuna e de abia la inceput. Nu vreau sa stiu ce va urma, pentru ca aproximez victime colaterale, prevad dezastre in suflete, tragedii si alte stari meteorologice extreme. Vreau doar sa pot sa am cum sa fac pace. Cu mine. Cu sufletul meu. Am asa un talent de a ma dezechilibra. Cu cat incerc mai mult sa imi fac ordine in viata, cu atat mai mult reusesc sa imi produc haos in suflet. Si dupaia stau si ma intreb de ce nu pot sa ma privesc in oglinda dimineata. Pentru ca sunt un om ce cauta liniste si gaseste doar zgomot. Pentru ca vreau impacare de sine si reusesc sa dobandesc numai certuri in forul meu interior. Sunt suparata pe mine pentru ca acolo, inauntru, e agitatie acum si nu pace.

Ce parere ai despre mine?

Ce parere ai despre mine?

In acesti 21 de ani

Zilele astea, pe 6 aprilie am facut 21 de ani. Cu ocazia asta am rascolit prin viata mea, dar nu cu un scop anume de a regasi lucrurile pierdute sau de a plange, ci cu un scop mai presus: ce inseamna 21 de ani pentru mine. Inseamna mult. Sau poate pentru unii putin. Inseamna multe lacrimi dar si multe zambete. Despartiri, impacari, certuri, bucurii, surprize, dragoste dar si durere, minciuni de ambele parti. Mi-am dat seama care este scopul meu in viata. Eu sunt un om-comunicator. Trebuie sa comunic. In orice fel. Pictura, muzica, film, in scris...trebuie sa arat, sa povestesc, sa ascult si sa vorbesc, sa consolez si sa distrug, sa imi spun opiniile si sa le admit si sa le ascult pe celelalte. Eu sunt un om emitator. Emit ganduri, sentimente in fiecare secunda, dar imi pare rau ca nu sunt multi cei care inteleg mesajul. Cu aceasta ocazie, imi cer scuze tuturor celor care nu au inteles dealungul vremii cine sunt eu. Imi cer scuze prietenilor/ prietenelor care nu m-au inteles si care m-au judecat aspru, uitand insa, ca si ei/ele fac aceleasi lucruri ca mine. Imi cer scuze ca sunt ceea ce sunt, ca sunt o persoana deschisa, ca nu ma ascund de ceea ce sunt si ca am curajul de a ma afirma si de a ma accepta ca persoana. Imi pare rau ca v-am dezamagit. Imi pare rau ca nu ma voi schimba. Se spune ca a intra in viata unei femei e o arta, iar a iesi din viata sa e o capodopera. Eu am avut parte numai de esecuri, fiind de ambele parti ale baricadei. Nu stiu cum sa intru in viata cuiva, pentru ca intru goala si ies incarcata de sentimente, lasandu-l pe celalalt secat de putere. Nu stiu cum sa ies pentru ca asa cum am spus mai sus, atunci cand ies, ma incarc de sentimente si il las pe celalalt gol. Imi pare rau ca sunt asa cum sunt. As vrea sa vada toata lumea ca sunt o resursa de optimist si incredere, de intelegere, nu ca sunt facuta doar pentru a aduce lacrimi. In astia 21 de ani am strans lacrimi, dar am si varsat lacrimi. In acesti 21 de ani am devenit hotarata, si i-am facut pe altii sa fie la fel. In acesti 21 de ani am invatat sa iubesc si sa fiu iubita, am fost derefinita ca fiinta si ca suflet. In acesti 21 de ani mi-am dat seama ca pentru a fi fericit nu ai nevoie decat de foarte putin. In acesti 21 de ani am invatat ce inseamna sa suferi si sa faci sa sufere. In acesti 21 de ani am devenit ce sunt acum. In acesti 21 de ani am redefinit oameni, i-am schimbat pe unii in rau pe altii in bine. In acesti 21 de ani am fost si eu schimbata de atatea ori incat nu stiu cine sunt, dar stiu ce vreau sa fiu. In acesti 21 de ani am simtit iubire. O simt si acum. Si o voi simti mereu. Pentru ca ea e combustibilul meu. Am simtit iubirea de la cele mai teribile lacrimi pana la cele mai dulci lacrimi. In viitorii ani voi continua sa fiu ceea ce sunt acum, voi iubi, voi plange, voi rade, ma voi stradui sa fiu un om mai bun, voi incerca sa va fac mandrii de mine. In acesti 21 de ani am invatat ce inseamna sa fiu om.

Ce inseamna sa fii o doamna?

De ceva vreme ma simt foarte singura. Simt ca incep sa ma indepartez de tot ce inseamna societate. Incep sa devin o razvratita. Sa incalc legile. Si ma simt foarte trista pentru ca vad ca sunt singura. Si de asta sunt si inteleasa gresit. "Andra, incearca sa te schimbi. Incearca sa fii si tu o domnisoara, sa te imbraci mai feminin, sa te fardezi mai mult, sa porti mai mult roz si sa asculti muzica optimista". Societatea asta e prea parsiva ca sa ma recunoasca drept 'atipica', dar in schimb ma judeca. "O doamna nu ar trebui sa fumeze in timpul mersului pentru ca asta denota faptul ca e libertina." "O doamna nu ar trebui sa vorbeasca inainte sa i se fi adresat o intrebare." Lista e lunga. Ei bine, doamna din mine nu e disponibila la ora asta, ii tine locul un copil semi nazist, care se imbraca cum vrea, netinand cont de trend si de fashion, nesimtit si vulgar care da dovada de o supradoza de realitate direct proportionala cu supradoza de ireal care ii bazaie prin creieri. Cu alte cuvinte, aparent sunt singura care trece pe rosu, singura care nu se descalta atunci cand intra intr-o casa, singura care scuipa atunci cand fumeaza, singura care vorbeste vulgar, restul fetelor fiind monumente de bunatate si sinceritate. Ei bine, shtiti ceva? Aici in mica mea lume, unde sunt eu regina ma simt foarte bine! N-am de gand sa ma schimb, ba chiar, am de gand sa fiu la fel de naturala sau poate chiar mai naturala. De ce? Pentru ca vreau si pentru ca pot! Pot sa fiu o doamna si fara sa am tocuri de 10cm, sa merg cracanata in fuste ce abia imi acopera fundul, sa fiu fardata ca Ronald McDonald si sa imi atarne de mana in erectie o geanta XL sau D&G. Pot sa fiu o doamna si fara sa joc teatru cu voi si sa ma prefac vizibil deranjata de faptul ca o fata a scuipat. Pot sa fiu o doamna. Si sunt. Pentru ca eu consider ca a fi o doamna inseamna a fi respectata atunci cand esti considerata atipica, cand toti se uita ciudat la tine, nu stiu cum sa te descrie, dar nimeni nu are curajul si motivul sa spuna ceva rau despre tine. Pana la urma, sunt o doamna ce plm!

Ce este dragostea?

E ceva ce nu se poate descrie. Nu are miros, nu are culoare, nu are forma, nu e descriptibila. Sau poate ca e toate astea la un loc. Uneori simti dragostea cum iti patrunde in suflet pentru putin timp si devii panicat la gandul ca 'boala' asta poate sa se remedieze, s iti treaca, se se diminueze. Alteori simti pasiunea cum te aprinde, adrenalina pura, inima iti bate cu putere, nu iti mai controlezi respiratia, tii de mana pe cineva si te gandesti ce s-ar intampla daca ai fii urmarit. Uneori vrei sa scapi de tot si esti furios. Si atunci te gandesti. Ma nene.... ce naiba e dragostea asta? E tratabila? Ce simptome are? Cum se manifesta? Care e leacul? Dar de la ce porneste?

Eu cu mine si restul lumii

Cine sunt eu? Ce vreau? De ce sunt asa si cine m-a facut sa fiu asa? Sa incepem cu inceputul. Sunt Andra. Mai mult de atat nu stiu. Ce vreau? Imposibilul. De ce? Pentru ca pot. De la cine? De la mine. De ce sunt asa? Repet: pentru ca pot. Cine m-a facut sa fiu asa? Cum cine? Toti. Toata lumea. Am devenit un om rau si hain, cand ma uit in oglinda nu ma mai recunosc. Sunt o fatza schimonosita de rautate si de ura. Am devenit ne-om. Am devenit ce nu credeam vreodata ca voi ajunge. Un om fara suflet si fara inima. Nu mai am drepturi nici indatoriri. Absolv pe toata lumea de toata vina din lume si o iau asupra mea. Daca nu aveti pe cine sa dati vina, sunt aici. Puteti arunca in spatele meu tot ce vreti, pentru ca am putere sa duc orice mi-ati da. Nimic nu ma mai clinteste. Nimic nu ma mai impresioneaza. Nu ma mai atinge nimic. Aici sunt! Puteti sa aruncati cu pietre in mine...nu ma voi sparge. Puteti sa ma aruncati in cea mai adanca fantana pentru ca nu ma voi ineca. Puteti sa faceti orice. Chiar sa ma omorati. Pentru ca oricum sunt moarta pe dinauntru. Asa ca, va rog...astept sageti pline cu venin venind inspre mine cu o viteza indescriptibila! Aici sunt, nu voi fugi! Va astept. TE ASTEPT!

ANUNT IMPORTANT

Toate postarile de pe acest blog sunt fantezie. Orice asemanare cu persoane din viata reala este pur accidentala. Orice fapta asemanatoare cu ceva petrecut in realitate este doar o coincidenta.

Cine sunt eu?

sunt un om rau de cand ma stiu. sunt un om fara constinta si fara sentimente. sunt de piatra. sunt o nenorocita, o lipitoare. ma agat de cineva pana il sorb si il sec si nu mai ramane nimic din el. nu am regrete. mint. ascund multe secrete. tu nu stii nici macar 40% din tot ce s-a intamplat, sunt un om profitor, trag pe tine pana cand nu mai am suflare. urasc sa iubesc. nu iubesc pe nimeni. nu imi ascund defectele, dar pretind de la ceilalti sa nu aibe defecte, sau sa le ascunda. dorm singura intr-un pat de 2 persoane si niciodata nu voi avea nevoie de un companion de perna decat pentru scurta vreme, dupa care poate sa plece acasa. nu dau dar imi place sa primesc, dar nu sa ofer. sunt egoista, incapatanata, dificila, fitoasa, imi place sa imi bat joc de altii pt a ma simti eu mai bine. imi place sa imi bat joc de toata lumea.mai putin de mine. dar nu pentru o cauza buna. Sunt Andra. Eu sunt cel mai rau lucru care poate sa ti se intample.