Lectie de viata

Acum sunt cu adevarat singura. Imi era frica de momentul in care chiar toti cei pe care ma bazam ma vor abandona. Nu credeam ca va fi venit deja acest moment. Tocmai am aflat ca unii se duc inspre o 'fericire' aparenta, lansand in urma oamenii care conteaza pentru oameni fara valoare. Tocmai am aflat ca oamenii nu traiesc pentru totdeauna si ca dragostea nu exita, este doar o stare de spirit temporara. Sanatatea mintala, pe departe cea mai valoroasa posesie a noastra este stirbita odata cu trecerea anilor, este modelata, schimbata, erodata, intinsa,comprimata, suprimata, permanent schimbata de valori non-sociale. Am mai aflat ca nu merita sa lupti pentru nimeni, pentru ca, la un moment dat tot o sa te doboare. Problema este daca acum sau mai tarziu. In singuratatea mea nu mai exista nici o urma de umanitate sau de speranta. Nu mai vreau sa incerc sa fac lucrurile sa fie ok, nu mai vreau sa incerc nimic. Nu mai vreau sa iau de la capat un lucru, doar pentru ca ma tarziu sa ajung la acelasi rezultat. Sunt obosita de a incerca. Sunt mult prea obosita pentru a mai face ceva. A fi singur e ingrozitor. A fi singur doar cu tine e cea mai groaznica pedeapsa, pentru ca abia atunci incepi sa vorbesti cu tine si sa vezi ce s-a intamplat cu tine.