File rupte din trecut sau 'teoria copacului'

"E ca un joc de noroc. Ai sau n-ai, tu tot risti. Pana la urma uneori ramai doar cu speranta, alteori ramai cu nimic, alteori ramai pe minus..dar ce se intampla cand castigi?". Asa sfarseam eu zilele trecute o postare. O postare de altfel destul de optimista. Acum va voi raspunde. Niciodata nu ai cum sa castigi! Risti degeaba! Cel mai sfasietor e faptul ca nu ramai cu speranta, ramai pe minus de fiecare data. Defapt nu chiar pe minus pentru ca in timpul procesului de a amesteca gandirea cu simtirea se formeaza ceea ce eu numesc 'sentimente atipice'. Genul de sentiment care te face sa speri ca totul va fi bine desi undeva acolo in sufletul tau stii ca nimic nu va fi bine. E genul de sentiment care te minte pe tine si te face sa iti infigi mai adanc coltii in bucata de speranta despre care iti vei da seama mai tarziu ca nu exista. E dificil sa treci peste unele momente ale vietii. Nimeni in lumea asta nu poate sa spuna ca a trecut usor peste momentele grele din viata sa. Si eu, la randul meu am avut partea mea de probleme. Si eu am plans si am oftat, m-am chinuit pentru ca mai tarziu sa realizez ca puteam sa imi petrec timpul altfel. E greu sa realizezi ca un episod din viata ta s-a sfarsit. Un episod cu amintiri frumoase, cu amintiri mai putin frumoase. Un episod important.. E mai greu sa reusesti sa te echilibrezi si sa poti sa iti revii. Pentru asta e nevoie de timp, dar cine ne poate spune noua de cat timp este nevoie pentru a depasi clipa? Cine poate veni la noi cu incredere si cine poate afirma 'Da, domne! Asteapta 4 luni si va fi bine!'. Poate cineva sa faca asta? Nu poate. Lucrurile astea se dobandesc de la persoana la persoana. Dar pentru asta trebuie vointa. Vointa de a trece peste, de a te face bine, de a iti reveni. Nu dorinta de a ramane captiv in trecut, de a te gandi mereu la ce a fost si de a face comparatii. In cazul acesta, te poti considera deja mort, pentru ca viu chiar nu mai esti. De ce? Pentru ca treiesti in trecut. Apartii trecutului si te incapatanezi cu putere sa ramai acolo si sa tragi cu dintii de amintiri. Nu, daca faci asta nu le vei reinvia. Nu, daca faci asta nu va fi totul bine. Va fi din ce in ce mai rau. Cu cat te complaci in situatia asta mai mult cu atat iti va fi mai greu sa iti revii. Si eu am trecut prin asta. Dar am reusit sa imi revin. Am reusit sa fac pace cu mine, sa ma reevaluez si sa ma redescopar. Nu mi-a trebuit mult pentru a ma convinge ca am facut alegerea buna. Nu regret ca am facut alegerea asta. E ceea ce trebuia facut, asa ca daca tot am ales asta, macar sa fiu impacata cu mine si sa imi regasesc sufletul si pe mine. E foarte frustrant sa incerci sa faci lucrurile sa mearga atunci cand 'echipa' e in trecut. Cand 'echipa' e captiva in trecut. Nevoia de timp este o nevoie obsedanta de a incerca sa reinvii amintirile si sa te simti ca totul e bine. Daca faci asta, vei incepe sa faci comparatii. Comparatii dintre ce a fost si ce este. Dintre cine a fost si cine este. Bineinteles, ca cea care este va fi aspru criticata in timp ce cea care nu este va fi luata drept etalon. Cea care este acolo nu reprezinta nimic. Inca. Trist dar adevarat.
Stiti ce inseamna defapt timpul referindu-ne strict la o relatie? (fie ea terminata, care se desfasoara sau este picior de pornire)

"CA SA PLANTEZI UN COPAC ITI TREBUIE O GROAPA. CA DIN GROAPA SA CREASCA UN COPAC ITI TREBUIE TIMP. FIECARE COPAC SE DEZVOLTA IN RITMUL LUI, NU E NIMIC FIX, NIMIC CRONOMETRAT." (Sao Tzun)
Noi obisnuim sa ne oprim la groapa. Ne dorim un copac. dar nu vrem sa ii acordam timp. In schimb, daca acest copac se dezvolta foarte repede si incepe sa prinda contur si sa infloreasca ne speriem si abandonam, spunand 'se intampla prea repede, nu a trecut destul timp'. Poate daca am simti mai mult, daca ne-am da frau liber sentimentelor si daca am fi mai deschisi cu noi insine si cu persoanele dragi noua, poate copacul ar reusi sa creasca in ritmul sau firesc, sa se dezvolte armonios si sa umple groapa.