Stau uneori si ma gandesc daca am apucat pe drumul cel bun. Dar ce inseamna defapt, drumul cel bun? De unde stiu ca e directia buna? De unde stiu ca nu am fost 'deraiata' pe drumul gresit? Dar care e diferenta dintre drumul bun si cel gresit? Ambele arata promitator si ambele, asemenea unor sirene, te imbie sa le descoperi.
Orasul asta e plin de drumuri care asteapta sa fie descoperite. Drumuri anevoioase, neasfaltate, pline de gropi, de bube, de caini vagabonzi si de curve, de cersetori si de suferinta. Alte drumuri sunt noi, necalcate, goale de sentimente, neincarcate de nimic, sterse. Sunt drumurile fara noima. Oamenii au uitat sa zambeasca. Nu mai au de ce. Ma doare sa vad in jurul meu atat de multa ura, invidie si egoism. Ma doare sa vad familii care se despart, familii fara viitor. Ma doare sa aud ca 'Dragostea nu mai exista. A fost inlocuita de sex si interese.' De ce?
M-am saturat sa vad oameni rai, profitori, oameni nebuni ce merg liberi pe strazi, oameni deviati. M-am plictisit de vesnicele intrebari 'Eu ce fac?'. Nu mai vreau sa vad tristete si rautate. Nu mai pot. Nu mai fac fata. Oamenii se schimba. Oamenii nu mai stiu sa rada si sa zambeasca, sa se bucure. Oamenii au devenit javre, caini infometati de bani, jigodii pline de venin. Oamenii nu stiu ce vor si cum sa obtina. Oamenii isi cauta tapi ispasitori si scuze. Permanentele scuze Oamenii cauta sa darame nu sa construiasca. Si nu mai vreau. Nu mai suport.
Noaptea isi lasa mantia neagra peste orasul linistit. Undeva, cineva nu doarme. Relaxat, acel cineva traieste in prezent, uitand trecutul. Stergand cu buretele vopseaua lavabila de pe zidul vietii.
