Lacrimile norilor

Afara ploua. Mult. Parca picaturile sunt venite din cer. Lacrimile norilor pentru cei ce nu pot plange. Picaturi mari cad de pe frunzele copacilor asupriti de ploaie. Aleile sunt curatate de tot raul din spital, de toata durerea. De pe acoperisuri se scurg linii delicate de apa..suvoaie limpezi de lacrimi ce cazute pe pamant formeaza lacuri de pustiu si materie. Nimeni pe aleile complexului. Doar eu... Cizmele fac un zgomot puternic, colorat de apa de pe jos. Parca simti fiecare lacrima cum se sparge sub talpa ta, cum se destrama. Din spatele geamurilor rasar priviri curioase. Cine sunt? Un trecator. Ce vreau? Nimic. De ce sunt aici? Nu stiu. Unde ma indrept atat de sigura? Nu stiu. Probabil undeva unde nu imi dau seama. Ma studiaza, ma judeca, ma admira, ma trateaza cu indiferenta. Ochii lor. Oameni ce nu stiu povestea mea. Ei vad doar un episod ce se desfasoara sub privirile lor. Ei vad doar un copil ce merge grabit pe aleile spitalului. Ei nu inteleg unde ma duc. Nici eu nu inteleg. Ce caut acolo? Am mai intrebat dar mai intreb in speranta unui raspuns. Aud un zgomot puternic si ma intorc brusc. In spatele meu cineva scapase o sticla pe jos. Cioburile se contopeau cu ploaia. Am continuat sa merg, fara tinta dar ceva nu mai era la fel. Ceva imi tulburase linistea, gandurile. Nu m-am putut concentra asupra melodiei pe care o ascultam. Nu mai intelegeam ce se intampla. Simteam o stare de agitatie, de furtuna. Tamplele imi zvacneau, inima imi batea cu putere, stomacul mi se strangea, gatul ma durea, simteam un nod care incerca sa ma sufoce. Ca un corset care ma stragea din ce in ce mai rau. Mi-am scos castile pentru a asculta zgomotul ploii si pentru a ma linistii. Nu am reusit sa aud nimic. Nu mai auzeam nimic decat inima batand cu putere in timpan, surzindu-ma. Simturile imi erau date peste cap. Nu mai vedeam, nu mai simteam, nu mai auzeam. M-am oprit. M-am uitat in jurul meu. Am vazut ceea ce vad intotdeauna. Singuratate. Am realizat de ce simteam asa. Ma regasisem in bucatile de sticla sparta. Subconstientul meu incerca sa imi spuna ceva, incerca sa imi spuna sa nu ma mint. Incercasem sa ma mint si sa imi spun ca totul e bine, dar cineva stia mai bine situatia si vroia sa ma faca atenta. Uneori e nevoie de un detaliu atat de mic pentru a realiza un lucru atat de mare. Pentru a te intelege pe tine. Curand ploaia mi-a invadat simturile. O simteam cum se abate asupra mea fara violenta, dar cu o precizie de ceas elvetian. Ma mangaia, ma alinta, imi masca lacrimile cu altele din nori. Ma linistea. Mi-am pus castile la loc, am auzit melodia si am continuat sa merg. Cu inima franta. Cu inima..Dar pentru cat timp? Pana cand?

File rupte din trecut sau 'teoria copacului'

"E ca un joc de noroc. Ai sau n-ai, tu tot risti. Pana la urma uneori ramai doar cu speranta, alteori ramai cu nimic, alteori ramai pe minus..dar ce se intampla cand castigi?". Asa sfarseam eu zilele trecute o postare. O postare de altfel destul de optimista. Acum va voi raspunde. Niciodata nu ai cum sa castigi! Risti degeaba! Cel mai sfasietor e faptul ca nu ramai cu speranta, ramai pe minus de fiecare data. Defapt nu chiar pe minus pentru ca in timpul procesului de a amesteca gandirea cu simtirea se formeaza ceea ce eu numesc 'sentimente atipice'. Genul de sentiment care te face sa speri ca totul va fi bine desi undeva acolo in sufletul tau stii ca nimic nu va fi bine. E genul de sentiment care te minte pe tine si te face sa iti infigi mai adanc coltii in bucata de speranta despre care iti vei da seama mai tarziu ca nu exista. E dificil sa treci peste unele momente ale vietii. Nimeni in lumea asta nu poate sa spuna ca a trecut usor peste momentele grele din viata sa. Si eu, la randul meu am avut partea mea de probleme. Si eu am plans si am oftat, m-am chinuit pentru ca mai tarziu sa realizez ca puteam sa imi petrec timpul altfel. E greu sa realizezi ca un episod din viata ta s-a sfarsit. Un episod cu amintiri frumoase, cu amintiri mai putin frumoase. Un episod important.. E mai greu sa reusesti sa te echilibrezi si sa poti sa iti revii. Pentru asta e nevoie de timp, dar cine ne poate spune noua de cat timp este nevoie pentru a depasi clipa? Cine poate veni la noi cu incredere si cine poate afirma 'Da, domne! Asteapta 4 luni si va fi bine!'. Poate cineva sa faca asta? Nu poate. Lucrurile astea se dobandesc de la persoana la persoana. Dar pentru asta trebuie vointa. Vointa de a trece peste, de a te face bine, de a iti reveni. Nu dorinta de a ramane captiv in trecut, de a te gandi mereu la ce a fost si de a face comparatii. In cazul acesta, te poti considera deja mort, pentru ca viu chiar nu mai esti. De ce? Pentru ca treiesti in trecut. Apartii trecutului si te incapatanezi cu putere sa ramai acolo si sa tragi cu dintii de amintiri. Nu, daca faci asta nu le vei reinvia. Nu, daca faci asta nu va fi totul bine. Va fi din ce in ce mai rau. Cu cat te complaci in situatia asta mai mult cu atat iti va fi mai greu sa iti revii. Si eu am trecut prin asta. Dar am reusit sa imi revin. Am reusit sa fac pace cu mine, sa ma reevaluez si sa ma redescopar. Nu mi-a trebuit mult pentru a ma convinge ca am facut alegerea buna. Nu regret ca am facut alegerea asta. E ceea ce trebuia facut, asa ca daca tot am ales asta, macar sa fiu impacata cu mine si sa imi regasesc sufletul si pe mine. E foarte frustrant sa incerci sa faci lucrurile sa mearga atunci cand 'echipa' e in trecut. Cand 'echipa' e captiva in trecut. Nevoia de timp este o nevoie obsedanta de a incerca sa reinvii amintirile si sa te simti ca totul e bine. Daca faci asta, vei incepe sa faci comparatii. Comparatii dintre ce a fost si ce este. Dintre cine a fost si cine este. Bineinteles, ca cea care este va fi aspru criticata in timp ce cea care nu este va fi luata drept etalon. Cea care este acolo nu reprezinta nimic. Inca. Trist dar adevarat.
Stiti ce inseamna defapt timpul referindu-ne strict la o relatie? (fie ea terminata, care se desfasoara sau este picior de pornire)

"CA SA PLANTEZI UN COPAC ITI TREBUIE O GROAPA. CA DIN GROAPA SA CREASCA UN COPAC ITI TREBUIE TIMP. FIECARE COPAC SE DEZVOLTA IN RITMUL LUI, NU E NIMIC FIX, NIMIC CRONOMETRAT." (Sao Tzun)
Noi obisnuim sa ne oprim la groapa. Ne dorim un copac. dar nu vrem sa ii acordam timp. In schimb, daca acest copac se dezvolta foarte repede si incepe sa prinda contur si sa infloreasca ne speriem si abandonam, spunand 'se intampla prea repede, nu a trecut destul timp'. Poate daca am simti mai mult, daca ne-am da frau liber sentimentelor si daca am fi mai deschisi cu noi insine si cu persoanele dragi noua, poate copacul ar reusi sa creasca in ritmul sau firesc, sa se dezvolte armonios si sa umple groapa.

SINDROMUL FOSTUL

Dupa cum era de asteptat, exista si sindromul 'fostul', un sindrom intalnit in randul fetelor. Bineinteles ca exista cele patru tipuri mari de fosti, DORITUL, ISTERICUL, FOSTUL COOL SI INDOIELNICUL, dar mai exista cateva categorii speciale.
1. FOSTUL GAY
Fostul care dupa o despartire isi analizeaza trairile si simte ca femeile sunt facute doar pentru a te face sa suferi. El incepe sa isi puna din ce in ce mai mult increderea in baieti pana cand ajunge sa deprinda un comportament feminin, simtindu-se protejat de baieti.

2. FOSTUL DISPERAT
Isi pune poze cu diferite fete la avatar, are statusuri foarte sugestive de genul: 'Multumesc pentru ziua de azi!Esti cea mai tare, Jana!', statusuri puse doar pentru a starni invidia fetei care l-a parasit. El probabil ca e de parere ca daca o face geloasa, ea isi va da seama ce a pierdut si se va intoarce!

3. FOSTUL MISOGIN
Dupa ce a fost parasit a inteles ca 'toate femeile e curve in afara de mama si sora mea'. El va deveni un om de piatra, fara sentimente, nu va mai respecta femeile, le va trata ca pe lucruri de frica sa nu fie ranit iar. Sub masca de baiat dur se ascunde defapt un pusti speriat si sensibil.

4. FOSTUL LUPTATOR
Este fostul care a trecut foarte usor peste despartire, eventual si-a gasit pe altcineva.