A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat nimic... de altfel, s-au intamplat destul de multe in viata mea, numai ca nu am mai avut ocazia si onoarea de a posta ceva nou. Am sa incep aceasta postare prin faptul ca am descoperit ca nu sunt un om sanatos la cap. Sunt chiar un om atipic. Fac lucruri pe care oamenii normali le considera iesite din comun sau chiar fara rost. De ce le fac? Pentru ca imi fac placere. Nu le fac pentru a ma deosebi de cineva, pentru a fi eu 'importanta' sau 'mai cu mot'. Le fac pentru ca ma reprezinta. Scopul meu nu e sa fac din ciudat ceva normal, ci sa fac din imposibil posibil. Imi place sa fac lucruri imposibile, imi place sa experimentez, sa traiesc la maxim, sa fac doar ceea ce simt, cum simt, cand simt. Mi-am schimbat unghiul de vedere. Nu mai sunt omul realist. Sunt omul de stare. Omul care face ce simte cand simte. Stiu ca majoritatea fetelor de varsta mea sunt interesate de bani si de situatia materiala a unui potential partener. Eu nu sunt interesata de aspectul asta. Din cauza de fiecare data cand ma intalnesc cu un grup de prietene 'realiste' mi se arunca multe 'subtilitati' cum ca as fii o visatoare si ca nu voi ajunge departe si voi fii tare nefericita. Ma intreb cine e mai nefericit. Eu? Pentru ca traiesc asa cum simt? Sau ea, care in fiecare zi e obligata sa stea acasa, nu are voie sa iasa din casa pana cand nu vine 'iubitul' ei plin de bani, care are pe deasupra cu vreo 18 ani mai mult si care nu o lasa sa aibe prieteni. Hmm....Mda..Clar eu sunt cea nefericita!
Facand slalom printre sutele de 'reguli' scrise si nescrise observ faptul ca in ziua de azi, de la o femeie se cer unele chestii cam ciudate. Adica femeia incepe incet, incet sa fie obligata sa traiasca sub papucul barbatului. Am cunostinte care nu ies din casa pentru ca iubitul nu le lasa. Am prietene care nu au telefon pentru ca el, marele atotstiutor nu le permite sa aibe un telefon. El, fiind un mare invatat de altfel, un fel de mic dumnezeu, care are putere asupra lumii (asupra lumii lui, poate). Dar sa stiti ca acest caz nu e unul izolat. La celalalt pol vad din ce in ce mai rar barbati puternici. Vad doar marionete care joaca dupa cum le canta cineva. Un fel de papusi, in cazul lor papusoi (nu cu sensul de cucuruz), care nu fac toata ziua decat sa se planga de cat de grea e viata lor, vai cate au ei pe cap, bietii de ei, ca nu mai vor sa auda de fosta prietena, dar cu prima ocazie reiau relatia cu fosta (vezi postarea ' Sindromul Fosta'). Pai bine, bai putza! Esti barbat sau carlig de rufe? Ce faci? Te intorci la ceea ce ai vrut sa termini de acum cativa ani? Esti sado-maso cumva? Si ne-a scapat noua detaliul asta? Pai daca e asa, atunci spune-ne noua si te frigem noi cu fieru incins pe talpa ca sa vedem cine e mai tare. De ce oare te-ai intoarce la o relatie care iti face rau? Obisnuinta? Lipsa de caracter? Lipsa de ocupatie?
Eu sunt genul de om care daca a decis ceva, asa ramane. Daca am decis sa pun punct, pun punct, nu ma mai invart in jurul cozii, 'ca daca e bine? vai, dar daca e rau?'. Nu ma refer numai la relatiile amoroase, ci la tot in general. Nu sunt omul care sa revina la o decizie, sa aibe mustrari de constiinta si sa nu doarma noaptea de grija. Daca am decis ceva, asa ramane.
In lumea asta oamenii au uitat sa traiasca. Au uitat sa simta. Au uitat ce inseamna sa iubesti, sa te bucuri de viata. Viata are atatea posibilitati pe langa care treci doar pentru ca scrie acolo, pe usa din spate 'Accesul interzis'. Cum ar fii daca odata chiar ai deschide usa aia? Ce ai gasi acolo? Nu esti curios sa vezi ce e dincolo? De ce nu te trezesti dimineata spunand 'Cum ar fii daca azi, in loc sa merg pe drumul normal catre serviciu as merge pe alt drum? Ce as vedea? Ce as pati?'
Am facut un test. Si inca il fac. Ati vazut filmul 'Yes man?'. Eu lam vazut si acum incerc filozofia acestui film, anume: 'Cum ar fii sa spui DA la lucrurile la care spui de obicei NU?' Ar fii o nebunie. O nebunie curata. Eu traiesc nebunia asta si nu pot spune decat ca lucrurile s-au schimbat in bine pentru mine.
Oricum, toate deciziile pe care le luam si care ne sunt induse au o scadenta. Intr-o zi o sa stim daca am facut bine sau nu. Asa ca ce rost are sa ne batem capul si sa innebunim la gandul 'oare am facut bine?'. Ar trebui sa ne intrebam altceva, anume: 'Am facut ceea ce am simtit?'. Daca raspunsul e 'da', atunci alegerea e buna. Daca raspunsul e 'nu', atunci mai baga o fisa. Cel mai important lucru din viata asta e sa faci lucrurile pe care le simti, care iti fac placere. Asta e cel mai important.
