Bilantul de sfarsit de an

In fiecare an la sfarsitul lui decembrie imi adun gandurile si pun pe hartie lucrurile care m-au marcat si care mi s-au intamplat in anul care tocmai si-a terminat de scurs nisipul din clepsidra vietii. Anul asta a fost un an plin...un an plin de realizari dar si de mari dezamagiri. Un an in care m-am maturizat si am avut parte de multe intamplari..multe dintre ele stintifico-fantastice.
Anul 2009 poate fi descris in putin cuvinte ca fiind "O MARE INCERCARE'. Pe aceasta cale doresc sa atrag atentia celui care a scris in anul 2008 previziunile pentru anul 2009 ca s-a inselat amarnic si ca acest an nu a fost deloc unul calm si bland. Nu am castigat la loto asa cum eram amenintata in previziunea domnului astrolog. Dar capul sus..urmeaza 2010! Stii ceva? Cred ca pentru a castiga la loto trebuie sa pun si un bilet, nu? ;)) Hehe..
In fine..iata realizarile dar si deceptiile mele din 2009:
* in 2009 am terminat anul II de Regie de Film
* in 2009 m-am operat de 3 ori
* in 2009 am aflat ca sunt sanse sa ma operez iar in ianuaria 2010
* in 2009 am pus capat unei relatii de 2 ani jumatate
* in 2009 am fost dezamagita de persoane apropiate
* in 2009 am fost la mare de 1 mai
* in 2009 am ajuns la spital de ziua mea
* in 2009 a murit bunica mea
* in 2009 a inceput sa mi se contureze o posibila cariera de meditator
* in 2009 am primit 6 recomandari din partea parintilor cu care am colaborat la meditatii
* in 2009 m-am angajat profesor la un afterschool :) YEY
* in 2009 am facut mai multi bani decat am cheltuit ( asta e chiar o noutate)
* in 2009 am renuntat la cativa prieteni si mi-am reluat legaturile cu altii mai vechi
* in 2009 am plans foarte mult
* in 2009 m-am indragostit de un om extraordinar
* in 2009 am fost abandonata cand am avut cel mai mult nevoie
* in 2009 am avut o viata haotica
* in 2009 am calatorit foarte mult
* in 2009 am avut premiera piesei de teatru 'Sta sa Ploua' la care am fost regizor
* in 2009 am mai imbatranit un an ( la fel ca voi toti de altfel)
* in 2009 am avut cateva proiecte de pictura, grafica si ceramica
* in 2009 am jucat sotronul in gara
* in 2009 am invatat sa conduc masina ( si sa o si repar)
* in 2009 am furat un semafor
* in 2009 am facut lucrurile de care imi era cel ma teama: am invins obisnuinta
* in 2009 am avut curaj sa pun punct unui capitol important al vietii mele, ca mai apoi sa realizez ca bine am facut
* in 2009 am realizat ca uneori nu conteaza ce a fost in trecut pentru ca oamenii apropiati tie sa fie nemilosi
* in 2009 am intrat intr-un workshop european
* din 2009 pasesc invingatoare si mai increzatoare in fortele mele ca niciodata. Anul acesta am invatat multe lucruri pe care altfel nu le-as fi putut dobandi.
* Pentru anul 2010 am multe promisiuni ce se vor concretiza, am un program incarcat cu lucruri care imi fac placere, sunt un om nou, un om pregatit sa faca fata tuturor greutatilor. Sunt un om puternic pentru ca am devenit puternic. Nu am fost asa de la inceput. Dar mediul m-a transformat.

Vreau sa multumesc tuturor celor care m-au sustinut si au crezut in mine in anul 2009. Vreau sa multumesc tuturor celor care mi-au dat o sansa pentru a vedea de ce sunt in stare. Vreau sa multumesc tuturor celor care nu au crezut in mine si celor care nu m-au sustinut si m-au descurajat. Fara ajutorul lor nu mi-as fi motivat ambitia de a fi o castigatoare. Vreau sa multumesc tuturor celor care m-au abandonat dar si celor care si-au rupt 5 minute din viata lor pentru a ma asculta.

Pentru anul ce vine imi propun lucruri imposibile pe care le voi putea implini.
Pentru ca doar visand se poate dezvolta un om.

La revedere 2009, bine ai venit 2010!


LA MULTI ANI 2010!

Antidotul stresului

In ultimul timp am inceput sa vad ca ma transform. Sufar transformari. De toate genurile pe toate planurile. Am inceput sa ma inconjor de oameni de calitate, am inceput sa renunt la vechi obiceiuri, am inceput sa selectez oamenii cu care vorbesc si cu care intru in contact. Am inceput sa devin un om liber care face doar ce vrea cand vrea. Am inceput sa devin independenta. Sa nu mai trebuiasca sa depind de cineva. Am inceput sa pasesc cu siguranta prin viata. Am inceput sa am mai mult noroc decat as fi avut vreodata. Am inceput sa zambesc din ce in ce mai mult. Sunt fericita printre toate problemele vietii. Acum vreo 3 saptamani am incurcat trenurile si am ajuns in celalalt capat al Romaniei in loc sa ajung in Ploiesti. In momentul in care mi-am dat seama de gafa am inceput sa rad cu atata pofta incat tot vagonul in care eram a inceput sa rada si el. M-am dus la controlori si le-am explicat situatia si au inceput si ei sa rada alaturi de mine. Cred ca rasul meu era un fel de antidot la nervozitate si la stres. Cu toate astea, am ajuns pana la urma la destinatia intentionata. Am inceput sa zambesc la orice se petrece in viata mea. La o cazatura in zapada cu pungile de cumparaturi in mana zambesc si rad. La o farfurie sparta zambesc. Nu mai e nimic pe lumea asta care sa imi aduca un dram de stres sau suparare. Norii au trecut, iar acum soarele razbeste incapatanat si plin de caldura si pe strada mea! Mi s-a spus zilele trecute ca radiez si ca impart in toate partile caldura si fericire. Asa si este! Pentru ca am gasit raspunsul la toate problemele, rezolvarea tuturor necunoscutelor si antidotul stresului: ZAMBETUL!
Incearca sa privesti o persoana care zambeste. O sa vezi cat de fericita este. O sa vezi cum simti in jurul ei o aura de incredere si de bucurie. Optimism si caldura. Asta am devenit. Un om mai bun. Un om relaxat si optimist!
Un om...

O postare fara sens.

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat nimic... de altfel, s-au intamplat destul de multe in viata mea, numai ca nu am mai avut ocazia si onoarea de a posta ceva nou. Am sa incep aceasta postare prin faptul ca am descoperit ca nu sunt un om sanatos la cap. Sunt chiar un om atipic. Fac lucruri pe care oamenii normali le considera iesite din comun sau chiar fara rost. De ce le fac? Pentru ca imi fac placere. Nu le fac pentru a ma deosebi de cineva, pentru a fi eu 'importanta' sau 'mai cu mot'. Le fac pentru ca ma reprezinta. Scopul meu nu e sa fac din ciudat ceva normal, ci sa fac din imposibil posibil. Imi place sa fac lucruri imposibile, imi place sa experimentez, sa traiesc la maxim, sa fac doar ceea ce simt, cum simt, cand simt. Mi-am schimbat unghiul de vedere. Nu mai sunt omul realist. Sunt omul de stare. Omul care face ce simte cand simte. Stiu ca majoritatea fetelor de varsta mea sunt interesate de bani si de situatia materiala a unui potential partener. Eu nu sunt interesata de aspectul asta. Din cauza de fiecare data cand ma intalnesc cu un grup de prietene 'realiste' mi se arunca multe 'subtilitati' cum ca as fii o visatoare si ca nu voi ajunge departe si voi fii tare nefericita. Ma intreb cine e mai nefericit. Eu? Pentru ca traiesc asa cum simt? Sau ea, care in fiecare zi e obligata sa stea acasa, nu are voie sa iasa din casa pana cand nu vine 'iubitul' ei plin de bani, care are pe deasupra cu vreo 18 ani mai mult si care nu o lasa sa aibe prieteni. Hmm....Mda..Clar eu sunt cea nefericita!
Facand slalom printre sutele de 'reguli' scrise si nescrise observ faptul ca in ziua de azi, de la o femeie se cer unele chestii cam ciudate. Adica femeia incepe incet, incet sa fie obligata sa traiasca sub papucul barbatului. Am cunostinte care nu ies din casa pentru ca iubitul nu le lasa. Am prietene care nu au telefon pentru ca el, marele atotstiutor nu le permite sa aibe un telefon. El, fiind un mare invatat de altfel, un fel de mic dumnezeu, care are putere asupra lumii (asupra lumii lui, poate). Dar sa stiti ca acest caz nu e unul izolat. La celalalt pol vad din ce in ce mai rar barbati puternici. Vad doar marionete care joaca dupa cum le canta cineva. Un fel de papusi, in cazul lor papusoi (nu cu sensul de cucuruz), care nu fac toata ziua decat sa se planga de cat de grea e viata lor, vai cate au ei pe cap, bietii de ei, ca nu mai vor sa auda de fosta prietena, dar cu prima ocazie reiau relatia cu fosta (vezi postarea ' Sindromul Fosta'). Pai bine, bai putza! Esti barbat sau carlig de rufe? Ce faci? Te intorci la ceea ce ai vrut sa termini de acum cativa ani? Esti sado-maso cumva? Si ne-a scapat noua detaliul asta? Pai daca e asa, atunci spune-ne noua si te frigem noi cu fieru incins pe talpa ca sa vedem cine e mai tare. De ce oare te-ai intoarce la o relatie care iti face rau? Obisnuinta? Lipsa de caracter? Lipsa de ocupatie?
Eu sunt genul de om care daca a decis ceva, asa ramane. Daca am decis sa pun punct, pun punct, nu ma mai invart in jurul cozii, 'ca daca e bine? vai, dar daca e rau?'. Nu ma refer numai la relatiile amoroase, ci la tot in general. Nu sunt omul care sa revina la o decizie, sa aibe mustrari de constiinta si sa nu doarma noaptea de grija. Daca am decis ceva, asa ramane.
In lumea asta oamenii au uitat sa traiasca. Au uitat sa simta. Au uitat ce inseamna sa iubesti, sa te bucuri de viata. Viata are atatea posibilitati pe langa care treci doar pentru ca scrie acolo, pe usa din spate 'Accesul interzis'. Cum ar fii daca odata chiar ai deschide usa aia? Ce ai gasi acolo? Nu esti curios sa vezi ce e dincolo? De ce nu te trezesti dimineata spunand 'Cum ar fii daca azi, in loc sa merg pe drumul normal catre serviciu as merge pe alt drum? Ce as vedea? Ce as pati?'
Am facut un test. Si inca il fac. Ati vazut filmul 'Yes man?'. Eu lam vazut si acum incerc filozofia acestui film, anume: 'Cum ar fii sa spui DA la lucrurile la care spui de obicei NU?' Ar fii o nebunie. O nebunie curata. Eu traiesc nebunia asta si nu pot spune decat ca lucrurile s-au schimbat in bine pentru mine.
Oricum, toate deciziile pe care le luam si care ne sunt induse au o scadenta. Intr-o zi o sa stim daca am facut bine sau nu. Asa ca ce rost are sa ne batem capul si sa innebunim la gandul 'oare am facut bine?'. Ar trebui sa ne intrebam altceva, anume: 'Am facut ceea ce am simtit?'. Daca raspunsul e 'da', atunci alegerea e buna. Daca raspunsul e 'nu', atunci mai baga o fisa. Cel mai important lucru din viata asta e sa faci lucrurile pe care le simti, care iti fac placere. Asta e cel mai important.

Lacrimile norilor

Afara ploua. Mult. Parca picaturile sunt venite din cer. Lacrimile norilor pentru cei ce nu pot plange. Picaturi mari cad de pe frunzele copacilor asupriti de ploaie. Aleile sunt curatate de tot raul din spital, de toata durerea. De pe acoperisuri se scurg linii delicate de apa..suvoaie limpezi de lacrimi ce cazute pe pamant formeaza lacuri de pustiu si materie. Nimeni pe aleile complexului. Doar eu... Cizmele fac un zgomot puternic, colorat de apa de pe jos. Parca simti fiecare lacrima cum se sparge sub talpa ta, cum se destrama. Din spatele geamurilor rasar priviri curioase. Cine sunt? Un trecator. Ce vreau? Nimic. De ce sunt aici? Nu stiu. Unde ma indrept atat de sigura? Nu stiu. Probabil undeva unde nu imi dau seama. Ma studiaza, ma judeca, ma admira, ma trateaza cu indiferenta. Ochii lor. Oameni ce nu stiu povestea mea. Ei vad doar un episod ce se desfasoara sub privirile lor. Ei vad doar un copil ce merge grabit pe aleile spitalului. Ei nu inteleg unde ma duc. Nici eu nu inteleg. Ce caut acolo? Am mai intrebat dar mai intreb in speranta unui raspuns. Aud un zgomot puternic si ma intorc brusc. In spatele meu cineva scapase o sticla pe jos. Cioburile se contopeau cu ploaia. Am continuat sa merg, fara tinta dar ceva nu mai era la fel. Ceva imi tulburase linistea, gandurile. Nu m-am putut concentra asupra melodiei pe care o ascultam. Nu mai intelegeam ce se intampla. Simteam o stare de agitatie, de furtuna. Tamplele imi zvacneau, inima imi batea cu putere, stomacul mi se strangea, gatul ma durea, simteam un nod care incerca sa ma sufoce. Ca un corset care ma stragea din ce in ce mai rau. Mi-am scos castile pentru a asculta zgomotul ploii si pentru a ma linistii. Nu am reusit sa aud nimic. Nu mai auzeam nimic decat inima batand cu putere in timpan, surzindu-ma. Simturile imi erau date peste cap. Nu mai vedeam, nu mai simteam, nu mai auzeam. M-am oprit. M-am uitat in jurul meu. Am vazut ceea ce vad intotdeauna. Singuratate. Am realizat de ce simteam asa. Ma regasisem in bucatile de sticla sparta. Subconstientul meu incerca sa imi spuna ceva, incerca sa imi spuna sa nu ma mint. Incercasem sa ma mint si sa imi spun ca totul e bine, dar cineva stia mai bine situatia si vroia sa ma faca atenta. Uneori e nevoie de un detaliu atat de mic pentru a realiza un lucru atat de mare. Pentru a te intelege pe tine. Curand ploaia mi-a invadat simturile. O simteam cum se abate asupra mea fara violenta, dar cu o precizie de ceas elvetian. Ma mangaia, ma alinta, imi masca lacrimile cu altele din nori. Ma linistea. Mi-am pus castile la loc, am auzit melodia si am continuat sa merg. Cu inima franta. Cu inima..Dar pentru cat timp? Pana cand?

File rupte din trecut sau 'teoria copacului'

"E ca un joc de noroc. Ai sau n-ai, tu tot risti. Pana la urma uneori ramai doar cu speranta, alteori ramai cu nimic, alteori ramai pe minus..dar ce se intampla cand castigi?". Asa sfarseam eu zilele trecute o postare. O postare de altfel destul de optimista. Acum va voi raspunde. Niciodata nu ai cum sa castigi! Risti degeaba! Cel mai sfasietor e faptul ca nu ramai cu speranta, ramai pe minus de fiecare data. Defapt nu chiar pe minus pentru ca in timpul procesului de a amesteca gandirea cu simtirea se formeaza ceea ce eu numesc 'sentimente atipice'. Genul de sentiment care te face sa speri ca totul va fi bine desi undeva acolo in sufletul tau stii ca nimic nu va fi bine. E genul de sentiment care te minte pe tine si te face sa iti infigi mai adanc coltii in bucata de speranta despre care iti vei da seama mai tarziu ca nu exista. E dificil sa treci peste unele momente ale vietii. Nimeni in lumea asta nu poate sa spuna ca a trecut usor peste momentele grele din viata sa. Si eu, la randul meu am avut partea mea de probleme. Si eu am plans si am oftat, m-am chinuit pentru ca mai tarziu sa realizez ca puteam sa imi petrec timpul altfel. E greu sa realizezi ca un episod din viata ta s-a sfarsit. Un episod cu amintiri frumoase, cu amintiri mai putin frumoase. Un episod important.. E mai greu sa reusesti sa te echilibrezi si sa poti sa iti revii. Pentru asta e nevoie de timp, dar cine ne poate spune noua de cat timp este nevoie pentru a depasi clipa? Cine poate veni la noi cu incredere si cine poate afirma 'Da, domne! Asteapta 4 luni si va fi bine!'. Poate cineva sa faca asta? Nu poate. Lucrurile astea se dobandesc de la persoana la persoana. Dar pentru asta trebuie vointa. Vointa de a trece peste, de a te face bine, de a iti reveni. Nu dorinta de a ramane captiv in trecut, de a te gandi mereu la ce a fost si de a face comparatii. In cazul acesta, te poti considera deja mort, pentru ca viu chiar nu mai esti. De ce? Pentru ca treiesti in trecut. Apartii trecutului si te incapatanezi cu putere sa ramai acolo si sa tragi cu dintii de amintiri. Nu, daca faci asta nu le vei reinvia. Nu, daca faci asta nu va fi totul bine. Va fi din ce in ce mai rau. Cu cat te complaci in situatia asta mai mult cu atat iti va fi mai greu sa iti revii. Si eu am trecut prin asta. Dar am reusit sa imi revin. Am reusit sa fac pace cu mine, sa ma reevaluez si sa ma redescopar. Nu mi-a trebuit mult pentru a ma convinge ca am facut alegerea buna. Nu regret ca am facut alegerea asta. E ceea ce trebuia facut, asa ca daca tot am ales asta, macar sa fiu impacata cu mine si sa imi regasesc sufletul si pe mine. E foarte frustrant sa incerci sa faci lucrurile sa mearga atunci cand 'echipa' e in trecut. Cand 'echipa' e captiva in trecut. Nevoia de timp este o nevoie obsedanta de a incerca sa reinvii amintirile si sa te simti ca totul e bine. Daca faci asta, vei incepe sa faci comparatii. Comparatii dintre ce a fost si ce este. Dintre cine a fost si cine este. Bineinteles, ca cea care este va fi aspru criticata in timp ce cea care nu este va fi luata drept etalon. Cea care este acolo nu reprezinta nimic. Inca. Trist dar adevarat.
Stiti ce inseamna defapt timpul referindu-ne strict la o relatie? (fie ea terminata, care se desfasoara sau este picior de pornire)

"CA SA PLANTEZI UN COPAC ITI TREBUIE O GROAPA. CA DIN GROAPA SA CREASCA UN COPAC ITI TREBUIE TIMP. FIECARE COPAC SE DEZVOLTA IN RITMUL LUI, NU E NIMIC FIX, NIMIC CRONOMETRAT." (Sao Tzun)
Noi obisnuim sa ne oprim la groapa. Ne dorim un copac. dar nu vrem sa ii acordam timp. In schimb, daca acest copac se dezvolta foarte repede si incepe sa prinda contur si sa infloreasca ne speriem si abandonam, spunand 'se intampla prea repede, nu a trecut destul timp'. Poate daca am simti mai mult, daca ne-am da frau liber sentimentelor si daca am fi mai deschisi cu noi insine si cu persoanele dragi noua, poate copacul ar reusi sa creasca in ritmul sau firesc, sa se dezvolte armonios si sa umple groapa.

SINDROMUL FOSTUL

Dupa cum era de asteptat, exista si sindromul 'fostul', un sindrom intalnit in randul fetelor. Bineinteles ca exista cele patru tipuri mari de fosti, DORITUL, ISTERICUL, FOSTUL COOL SI INDOIELNICUL, dar mai exista cateva categorii speciale.
1. FOSTUL GAY
Fostul care dupa o despartire isi analizeaza trairile si simte ca femeile sunt facute doar pentru a te face sa suferi. El incepe sa isi puna din ce in ce mai mult increderea in baieti pana cand ajunge sa deprinda un comportament feminin, simtindu-se protejat de baieti.

2. FOSTUL DISPERAT
Isi pune poze cu diferite fete la avatar, are statusuri foarte sugestive de genul: 'Multumesc pentru ziua de azi!Esti cea mai tare, Jana!', statusuri puse doar pentru a starni invidia fetei care l-a parasit. El probabil ca e de parere ca daca o face geloasa, ea isi va da seama ce a pierdut si se va intoarce!

3. FOSTUL MISOGIN
Dupa ce a fost parasit a inteles ca 'toate femeile e curve in afara de mama si sora mea'. El va deveni un om de piatra, fara sentimente, nu va mai respecta femeile, le va trata ca pe lucruri de frica sa nu fie ranit iar. Sub masca de baiat dur se ascunde defapt un pusti speriat si sensibil.

4. FOSTUL LUPTATOR
Este fostul care a trecut foarte usor peste despartire, eventual si-a gasit pe altcineva.

Simtindu-te aici...

Stiu ca poate ti se pare ciudat cum uneori intalnesti o persoana pe care o cunosti de cateva zile si ti se pare ca o cunosti din totdeauna. Vorbiti despre orice de parca v-ati fi cunoscut intr-o viata anterioara. Reusiti sa va intelegeti de minune. De unde a aparut? Nici tu nu stii. Ce vrei de la ea? Nimic exact decat sa nu plece. Sentimentul e puternic. Dorintele te acapareaza. Apar fricile, emotiile, incepi sa iti faci probleme, ti se pare ca ceva nu e in regula cu tine, ti-e frica sa nu dezamagesti, sa nu fi inteles gresit, sa nu fi judecat. Ti-e frica de esec, de implicare totala. E ca un yoyo. Nu stii ce sa faci. Ba se duce ba vine. Te joci un fel de yoyo cu viata ta, jonglezi cu viata celuilalt, ti se pare si esti sigur ca si el jongleaza cu viata ta. Ametit de atata jucat, decizi sa te lasi prada sentimentelor. Amnezic durerilor de parca nu au fost vreodata te lasi purtat de val pe marile sperantelor, oceanele dorintelor. Simti o atractie inexplicabila. Magnetica. Nu sti cum sa reactionezi, nu sti ce sa faci. Innebunesti de dorinta, de placere, de nevoie de a simti, de a vedea si de a atinge. Resimti orice atingere de 1000 de ori mai puternica, orice cuvant de 1000 de ori mai personal, orice privire de 1000 de ori mai patrunzatoare. Te uiti in ochii persoanei si te vezi pe tine. Asa cum nu te-ai vazut niciodata. Un alt om. Te uiti la persoana si vezi o speranta. Nu ai indicatii, reguli sau limite. Vrei totul cat mai natural, profund si sincer. Merita sa risti totul pe o miza asa frumoasa. Chiar merita. E ca un joc de noroc. Ai sau n-ai, tu tot risti. Pana la urma uneori ramai doar cu speranta, alteori ramai cu nimic, alteori ramai pe minus..dar ce se intampla cand castigi?