Noapte

E o noapte calduroasa. Masinile abia se mai misca pe strada pustie. Par incremenite in linistea nocturna. Ici colo, cate o balta sclipeste pe cimentul infierbantat. Cu pasi greoi urc treptele ce ma despart de cer. Sar. Ajung iar pe pamant. Dar pe un pamant inalt de 9 etaje. In jur totul pare oprit de parca timpul sta in loc. Cerul e plin de stele tacute, martore la frica mea. Pe terasa nu mai e nimeni decat eu. Mi-e frica sa pasesc inainte sau sa dau inapoi. Am ajuns deja atat de departe incat, sa cobor ar fi pacat. Cu rasuflarea taiata, ascult glasul orasului. De aici, de sus, orasul are alta voce. E mai misterios si mai infiorator. In intunericul ce ma cuprinde se aude doar tanguitul si plansul unui om nebun ce striga in plina noapte. Siroaie de transpiratie curg pe spatele meu la auzul urletelor sfasietoare. Stelele danseaza razand malefic peste capul meu. Acolo, simt ca e sfarsitul. Pe terasa blocului. Ma apropii de margine si indraznesc sa ma uit in jos, cautand o plasa care sa ma cuprinda. Infricosata, fac 3 pasi in spate si ma lipesc cu spatele de zidul fierbinte langa care imi gasesc alinarea. Luminile sunt stinse aproape peste tot, desi e doar ora 22:00. Numai lumina de la casa liftului se aprinde din cand in cand palpaind bolnavicios si speriindu-ma. Ce caut aici? Am venit sa vad stelele cazatoare si sa-mi pun cate o dorinta pentru fiecare stea pe care o vad. Urletele nebunului se intelesc si ma cuprinde un sentiment de miicime. Sunt un om atat de mic si de neinsemnat in lumea asta. Sunt poate, o frunza minuscula, de un verde crud ce abia deschide ochii pentru a se dezvolta.
Sunt atat de singura fara tine...