Pentru tine

INAINTE DE A CITI,DESCHIDE LINKUL SI LASA MELODIA SA CURGA IN TIMP CE TU ITI PLIMBI OCHII PE TEXT...
http://www.youtube.com/watch?v=3SmSmCKdSPA

Noapte. Gara de nord. Statia pustie se departeaza cu repeziciune de ochii mei. Nimeni in gara..decat el. Care imi spunea la revedere. Urasc sa mi se spuna la revedere. Urasc momentele in care ne despartim. Am impresia ca nu ne vom mai vedea decat peste foarte mult timp. De parca ceva ar urma sa se intample si sa ne curme visele. Urasc diminetile. Le detest. Urasc sa aud ceasul care imi spune fara mila 'Cand apari seniorita, in parc pe-nserat...curg in jur petale albe de crin...'. Stiu ca el va pleca de langa mine. Sau ca eu voi pleca de langa el. Deprimarea mea poate parea infantila, dar e mai sincera si mai pura decat un strop de lacrima.
Gara de Nord poate pare cel mai periculos loc din Bucuresti. Cu oameni cu priviri curioase ce te dezbraca scrutandu-te cu ochii lor parsivi. Femei delasatoare si murdare ce se plimba prin gara incercand sa agate trecatori si sa ii imbie cu indoielnica lor feminitate pangarita de nepasare. Nimic nu e pentru totdeauna in gara. Oameni vin si oameni pleaca. Dar el e acolo. De fiecare data cand vad trenul care trage lenes in gara, ii simt prezenta acolo. Stiu ca inima lui se apropie de a mea. Atunci il simt langa mine ca si in clipele in care ne mai despart doua tricouri iar imbratisarea din mijlocul peronului stanjeneste buna circulatie. Dorul devine cea mai mare pedeapsa pe care un om poate sa o indure. Cand vezi trenul acela mergand lejer pe langa peronul plin de oameni, te simti capabil de lucruri inimaginabile, doar pentru ca locomotiva sa mareasca pasul desfasurarii sale. Cand trenul opreste, de fiecare data apare un moment de cateva fractiuni de secunde cand peronul ingheata si nimeni nu coboara din tren. E ca o poza uriasa pe care o traiesti. Cand primii oameni coboara din tren, esti aproape lipit cu obrazul de locomotiva pentru a vedea de-a lungul trenului oamenii ce parcurg scarile din dreptul usilor vagoanelor. Cand il vezi pe el..ti se taie rasuflarea...aproape ca fugi pe langa oamenii din gara, nu-ti mai pasa de ce se intampla in jurul tau. Ca un copil care fuge in bratele protectorului. Iti rezemi obrazul de obrazul sau, si bratele tale cad intr-o imbratisare brutala si stransa. Nu vrei sa-i mai dai drumul vreodata.
De fiecare data, dupa momentul imbratisarii apare momentul privirii in ochi. Stii ce vad eu de fiecare data in ochii tai? Vad cerul in imensitatea lui, universul in pupilele tale. Vad nelinistita mare in toata splendoarea sa. Vad culoarea ghetarilor din Antarctica si profunzimea oceanelor. Stii ce simt in bratele tale? Simt ca nimeni niciodata nu imi poate face rau. Simt cum inima mea se lipeste jucaus de inima ta si impreuna formam o inima intreaga.
Stii ce simt cand ma iei de mana? Ma simt a ta. Simti cum te strang incet atunci cand imi e frica? Te strang de mana pentru a ma asigura de faptul ca tu esti acolo cu mine...
Si totusi, au trecut doar 7 luni...

Bucuriile mele sunt si ale tale iar nefericirile mele nu mai exista. Cel putin, nu asa cum existau inainte sa te cunosc. Singura mea nefericire si mahnire e faptul ca dimineata pleci. Nu sunt nefericita pentru ca pleci la serviciu. Sunt nefericita pentru ca nu esti in bratele mele in fiecare noapte...

Te iubesc si la multi ani!
Asta e mesajul pe care vreau sa il citesti acum, cand in sfarsit ai ajuns acasa dupa o calatorie obositoare cu trenul...