Operatiunea 'Animal Planet'

De cand ma stiu am avut o atractie magnetica fata de animale. Fie ca erau animalele de companie ale vreunei persoane, fie ca erau animale de pe strada sau chiar salbatice, le-am indragit de mica. Primul contact cu un caine este imortalizat intr-o poza, pe care daca o voi gasi, promit sa o postez. De-a lungul vremii, mi-am terorizat parintii cu aducerea acasa a unor animale gasite pe strada, lovite, abandonate sau chiar...moarte. Da, da...moarte. In asti 22 de ani, parintii au avut muuulte probleme din cauza mea, pe tema animalelor. Tin minte ca in cartier mi se zicea 'Mama animalelor', pentru ca ma ingrijeam de fiecare. Prin anii '90 (vai! cum suna!)in cartier era plin de caini maidanezi care se impuiau de zor, sincronizand vreo 3 sau 4 cateluse de-odata. Rezultatul? 1 catelusa gestanta = intre 3 si 12 pui. 4 cateluse gestante = 4 x intre 3 si 12 puiuti. La un simplu calcul al posibilitatilor minime, avem 3 catei minim x 4 catele = 12 pui. Dar, cum mama natura a fost foarte darnica in privinta fertilitatii animalelor, ne pomeneam cu 8, 10 sau chiar 12 animale per cap de catea. Ceea ce este destul de mult. Deci, intr-o luna, in cartier apareau in jur de 25-30 de pui. Si eu, ca o 'mama a animalelor' aveam grija de fiecare catea in parte si de fiecare pui. Ii aduceam acasa cu randul, pentru a ii face mamei o bucurie si pentru a hrani puiul. Mereu cand o chemam pe mama la usa, mama spunea foarte ironic din casa'Ce ai adus de data asta?'. Si eu, bucuroasa ii raspundeam 'Uite, mami! Puiul ala de-ti place tie!'. Mamei ii placeau toti puii, deci manevra tinea. :)
Tin minte, ca tot prin anii '90 a aparut o invazie de sobolani la subsolul blocului. Putin spus invazie. Era o cireada de sobolani grasi, mari cat toate zilele si cu mustati uriase care alergau fericiti in jurul blocului. Eu, impreuna cu Mihaela (vecina de la 1), ne uitam destul de fascinate dupa ei. Dar cum fetele sunt mai tolerante, baietii cartierului erau de-a dreptul suparati pe invazia de rozatoare si ii vanau, aruncandu-le bolovani in cap. Vazand una ca asta, eu si Mihaela ne puneam pe un jelit si pe un plans de numa-numa. Intr-un final, saturati de momentele lacrimogene, baietii abandonau vietatea ametita si de cele mai multe ori moarta si plecau. Iar eu cu Mihaela mergeam si ne uitam la victima si plangeam ca doua...fete cu inimi mari!
In cartier aparuse o catelusa raioasa ( sau cu o boala de piele; important e k arata grotesc, fara par pe ea si cu bube ). Eu, cred ca am fost singurul copil de la bloc suficient de nebun ca sa puna mana pe ea.
Din luuuuuuuuuuuuuuunga lista a animalelor care mi-au vizitat palierul etajului sau casa se numara: vrabii, turturele, serpi, sobolani, soareci, hamsteri, mierle, caini si pisici (fara numar), broaste, omizi ( bine cunoscutele concursuri de omizi-viteza; apropos de asta, cred ca e cel mai tare concurs, cine cunoaste stie), fluturi, pesti, gaini, etc...
De fiecare data ai mei au incercat sa ma 'echilibreze', dar fara sa imi reteze grija si dragostea de animale, ceea ce e o treaba destul de importanta.
Mi-am amintit ceva foarte dragut: dragostea asta de animale e contagioasa!
Tin minte ca prin anul 1 m-am dus la facultate cu o pisica luata de la bloc, pe care i-am facut-o cadou de paste (miel miorlaitor de paste) unui profesor. Nu mare i-a fost mirarea cand a vazut o cutie de cadou care misca. Alt cadou la fel de dragut (zic eu) este cadoul facut unei cunostinte : un hamster alb. Mare incantare si mare minune de soricel.
Eu niciodata nu am primit un animal (din cate stiu). Dar nu-mi pare rau. Pentru ca de fiecare data am avut norocul de a intalni un animal care sa aibe nevoie de mine.
Acum 1 luna am adoptat un pui de porumbel ( am scris si o postare despre el, il cheama Micky Bebelino). Porumbel care s-a dovedit a fi o turturica superba si ma pregatesc de eliberarea ei cat mai curand posibil (cand o avea toate penele). Astazi am gasit in parcul IOR alt animal care are nevoie de mine si pe care l-am dus la veterinar. Este vorba despre un imens pescarus pontic, inalt de-ti vine peste genunchi, si cu o anvergura a aripilor in jur de 1m - 1,2 m. Bietul de el, are un piciorus rupt/ malformat si era si mort de foame. I-am facut un culcus de lux pe terasa blocului si parea foarte incantat de 'noua casa provizorie'. L-am hranit cu peste proaspat de la tata-pescar si astept sa isi revina si sa zboare. I-am pus numele Jan, ca Ion e prea patriot!
Probabil ca ma considerati nebuna, dar nu sunt. Sunt doar nebuna dupa animale.

PS: Bine ca nu traiesc elefanti in Bucuresti, ca si pe aia i-as lua sa-i ingrijesc! Problema nu ar fi cu ce i-as hrani! Ci cum i-as urca pana la mine la etaj? :)))






EL ESTE JAN. In prima poza isi aranja penele. In a doua poza zambea :)