Lumea a uitat sa multumeasca!

In primul rand "La multi ani" si sa aveti un an plin de noroc si impliniri! Dupa cum bine stiti, ne-am inceput anul in forta cu proteste de amploare..suntem in a 12-a zi de proteste impotriva guvernului si presedintelui si pana acum nimic nu s-a schimbat. Nu disperati! Noi de aicea nu plecam, nu plecam acasa! Pana cand nu demisioneaza Mr. President ( gg celor care isi amintesc de formatia muzicala) si guvernul minunat. Daca ne uitam in spate putem sa ne dam seama de lipsa de recunostinta de care a dat dovada presedintele. Pentru ca, pana la urma noi l-am urcat acolo. Noi, fraierii carora le-a taiat salariile si pensiile! Ok! Ma opresc cu politica! Urasc sa fac politica. Ce v-am expus mai sus e o mica recapitulare a faptelor inceputului ultimului an. Aaa... ati uitat? In 2012 o mierlim cu totii, prin decembrie.

De nerecunostinta vreau sa va vorbesc si eu mai departe. Oamenii uita de unde au plecat, uita multe amanunte esentiale. Patronii uita ca odata nu aveau ce sa puna pe masa si mancau paine cu mustar, potentialii clienti incearca sa bage angajatii in probleme, chiar daca nu-i cunosc personal, doar pentru a-si scapa ei pielea.

Lumea asta a uitat sa fie recunoscatoare!

Lumea a uitat sa multumeasca!

Despre moarte, apa si noi

Zilele trecute am vrut sa postez ceva ce mie mi se parea interesant. Am asteptat cateva zile si am descoperit ca ce vroiam eu sa postez nu era nimic iesit din comun. Era ceva la ordinea zilei, asa ca n-are rost sa va plictisesc. Nu stiu daca doar mie mi s-a parut foarte greu anul 2011. A fost un an ingrozitor de greu, plin de probleme, dileme, decizii pe viata si pe moarte. Realizarile au fost mult mai putine decat in alti ani, dar au fost mai importante. Macar atat....

Moartea..ce mai poate insemna cuvantul asta golit de toata seva dramatica? Un cuvant care nu mai are un inteles atat de trist, in ziua de azi. A devenit o statistica. O informatie servita publicului larg. Moartea nu mai are impact asupra unui om. Nu-l mai sensiblizeaza, nu-l mai emotioneaza. Nu-l mai face sa planga sau sa se sperie. E ca o ploaie care se abate asupra unui oras. Cu totii stim ca va ploua, dar nimeni nu poate face nimic, asa ca privim ploaia cu ochi indiferenti. Ca pe o manifestare obisnuita Dar daca patim noi asta, daca ne ploua pe noi, dintr-o data acest gest al naturii devine atat de violent si de real incat ne sperie. Ne dorim sa se opreasca, sa verse tot ce are mai rau ca mai apoi sa iasa soarele.

Cand simtim si aflam ca moartea e undeva in viitorul apropiat, ne urmareste cu atentie pasii vrem sa fugim, sa ne trezim din cosmar, sa ne spunem vesnica replica ' Nu mi se poate intampla tocmai mie'. Dar, starea asta naturala de care fugim mancand pamantul alearga si ea cu bratele deschise inspre noi, grabind parca momentul intalnirii. Si stai si te gandesti..nu e prea devreme? Intortocheate sunt caile vietii. Omul este doar un val intr-o mare agitata. Se naste in interiorul marii, se amplifica pana cand ajunge la puterea maxima. Destrama tot ce intalneste in cale, darama, se avanta inspre mal cu o viteza uriasa. se impreuneaza cu alt val pentru a forma un val puternic, uneori ramanand un val urias, alteori separandu-se; se prabuseste in sine, dupa cateva rotocoale inspumate, se linisteste si nu ramane decat o vaga urma pe malul batut de miliarde de valuri.

Vedeti? Totul pare sa se infiripe in jurul apei. Ploaia, lacrimile, marea..inspumata mare....Totul e atat de relativ....Viata si moartea nu sunt decat niste notiuni de indrumare...

Va multumesc

Pe lumea asta exista doua tipuri de actori: cei care merita tot respectul si jigodiile. Cei care merita tot respectul sunt niste oameni extraordinari, educati care daca pot, iti dau si camasa de pe ei, numai sa te stie multumit. Acesti oameni nu au pretentii, sunt seriosi, nu se lauda (desi au tot dreptul sa fac acest lucru), nu vor sa profite de pe urma ta. Acesti oameni merita tot ce e mai bun pe lumea asta pentru ca nu au uitat de unde au plecat. Pe de alta parte,reversul medaliei o reprezinta actorii infumurati, care cer mai mult decat fac, desprinsi de realitate. Actorii care au mereu ceva de comentat, sunt de neimpacat, sunt extrem de pretentiosi si de obraznici. Consider ca daca esti student si intentionezi sa intri in industria entertainment-ulului ar fi bine sa fi profesionist si cu fapta nu numai cu vorba.

In seara asta am avut de filmat un spot publicitar in care mi-am rugat niste fosti colegi sa joace. Sunt niste actori destul de cunoscuti, unul dintre ei fiind chiar o persoana publica. Niciodata de atatia ani de cat colaboram nu mi-au cerut un pahar de apa, sau nu mi-au spus ca vor bani. De asta, de fiecare data cand am avut o filmare am facut tot posibilul sa se simta bine si sa nu le lipseasca nimic. De la catering pana la tigari, de la haine in plus pana la confort. Oamenii acestia merita tot respectul meu pentru ca sunt profesionisti. Niciodata nu i-am auzit plangandu-se de ceva, facand crize pe platou barfind sau dandu-se in spectacol. Vin in fata mea ca ceea ce sunt: niste oameni normali, respectuosi, bine crescuti si deschisi la minte, niste oameni deosebiti, gata sa se dedice trup si suflet unui proiect artistic. Nu conteaza ca ei joaca in piese de teatru, in filme si au programul plin: daca te pot ajuta cu ceva, poti conta pe ei. Nu tin cont de titlul de ''actor'', daca atunci cand ai nevoie de un asistent de lumina tin de un cablu pentru a iesi bine scena. Nu conteaza ca ei sunt platiti cu sute de euro pentru proiecte, daca ai nevoie de ei, sunt acolo pentru a te ajuta. Ei sunt oamenii viitorului.

Voua va multumesc pentru tot ajutorul dat acesti ani, pentru rabdarea si intelepciunea pe care le posedati, pentru profesionalismul cu care va duceti la capat un proiect si pentru faptul ca sunteti oameni atunci cand in jur sunt doar fiare.

Va multumesc!

Ce ne facem cu actorii astia?

Mi-a venit mie ideea de a regiza o piesa de teatru neconventional pentru a fi pusa in scena in cluburi si pub-uri.. Mi-e dor de public. Atfel ca am gasit piesa, am organizat un casting, am vazut zeci de cv-uri. Intr-un final am ales cativa actori pentru a purta discutii. M-am intalnit cu ei, le-am spus doleantele mele, regulile mele de lucru, totul parea a fi ok. Le-am prezentat piesa de teatru si le-am spus ca ajunge undeva la 35 - 40 de minute. Foarte nemultumiti de acest lucru au inceput sa gaseasca diferite defecte piesei. In unanimitate au concis ca textul nu are carne (culmea....cu 10 minute inainte de a le spune ca piesa se intinde pe 35 -40 de minute imi spusesera ca textul pare foarte inchegat, ca relatiile dintre personaje sunt bine scoase in evidenta). Astfel, una dintre actrite m-a anuntat ca rolul ei nu e foarte important si nu o sa vina la repetitii, ca n-am decat sa gasesc pe altcineva. Alta actrita a inceput sa se scuze spunand ca are alte proiecte care asteapta sa inceapa. Atunci de ce ai mai venit la casting??? Ca sa pierzi timpul? Unul dintre actori a inceput sa spuna ca textul nu-l avantajeaza, ca e prea simplu, ca el vrea Cehov, ca vrea lucruri puternice...frate, piesa urma sa se joace intr-un bar.... Cum vii tu cu Cehov in fata unor oameni care au venit in bar ca sa se amuze si relaxeze? Cehov merge pentru spectacolele de teatru conventional, jucate pe o adevarata scena de teatru, nu intr-o inghesuiala din club. Alte inconveniente: costumele! Ei nu joaca fara costume ! Costumele trebuie sa fie NEAPARAT de altundeva, nu de acasa....adica nu improvizate..ci originale...Bai nenicule, da de ce? Le propusesem sa luam de la facultate, dar nu au fost de acord...alte probleme! Muzica, lumina, scenografia! Toate se rezolva! Daca m-am inhamat la asta inseamna ca stiu eu ceva!

Sunt foarte dezamagita de aceste prime castinguri pentru ca toata lumea vrea sa castige fara munca, cu totii se cred mari actori in viata, nimeni nu e dispus sa experimenteze, sa se joace, cu totii vor piese complicate, serioase, piese de teatru conventional. De unde vine oare atitudinea asta pro-conventional? Din facultati! Pentru ca li se baga in cap tot felul de chestii, ca teatrul neconventional e sora urata si rea a teatrului conventional. Bai baieti, fiti seriosi!

Sunt foarte dezamagita de tinerii actori care nu au curiozitatea experimentelor, cauta nod in papura in orice mod posibil, sunt incapatanati si ingraditi creativ! In primul rand teatrul trebuie sa fie talent, creatie, pasiune si efort! Daca n-ai talent, dar le ai pe restul poti ajunge sus. Dar daca stai sa te uiti la fiecare neajuns si sa judeci fara sa cunosti nu vei ajunge nicaieri.

Cum pot niste actori sa judece o piesa de teatru fara sa afle viziunea regizorului care poate ridica enorm o piesa? De ce se opresc actorii doar la text? Care, de multe ori, fiind doar scris nu poate transmite atat de mult ca atunci cand e interpretat. Cum pot niste tineri viitori actori sa fie atat de limitati si de infricosati de experimentul teatral si de ce inseamna neobisnuit? Nu mai exista actori care vor sa experimenteze? Sau cu totii se considera atat de buni si de valorosi incat viseaza sa joace pe Broadway? Talentul actoricesc incepe de jos si se dobandeste treptat. Ca sa ajungi sus trebuie sa treci prin multe incercari, sa experimentezi si sa vezi ce ti se potriveste, sa te joci cu texte. Trebuie sa te joci cu adaptari si viziuni regizorale diferite pentru a descoperi valoarea omului din fata ta, nu sa judeci spunand 'Textul e nu stiu cum...eu vreau sa joc Cehov." Prietene, inainte incearca sa joci ceva mai simplu si sa-ti iasa, dupaia incearca sa joci ceva mai serios!

Unul dintre actori imi povestea ca joaca intr-o piesa pusa in scena de un anume teatru, singura problema e ca nu-i place ce joaca. Dar el joaca pentru ca primeste bani (extraordinar de putini) pe fiecare reprezentatie. In plus, dupa spusele sale, regizorul si-a batut joc de piesa, fortand nota si exagerand, distorsionand-o, fiind vorba de o piesa celebra a renumitului Shakespeare.

Intrebare: Daca se primesc asa putini bani pe un rol de cateva replici intr-o piesa groaznica de ce nu pleaca si de ce nu se dedica unei piese noi, un experiment care are toate sansele sa iasa bine? Retineti! El inca nu stie viziunea regizorului, nu stie nimic despre personajul sau, nu stie scenografie, decor, nu ABSOLUT NIMIC despre punerea in scena, doar textul piesei scris pe hartie. Conteaza foarte mult daca regizorul isi face treaba si daca are idei bune! Dar cum actorul nu are timp de lamuriri decide sa nu participe. De ce?

Raspuns: Pentru ca prefera sa castige cateva milioane lunar (sub 5 milioane) in echipa unuia 'profesionist' (avand un rol de cateva minute si participand destul de rar la repetitii) decat sa isi incerce norocul cu un proiect nou care are toate sansele sa aibe succes si in care ar avea rol principal, numai ca ar fi obligat sa participe la multe repetitii. Atat timp cat exista devotament, pasiune si munca proiectul poate iesi grozav.

Daca stati cu "gegetu-n gura" fara sa faceti nimic si asteptati sa cada bani din copac, sa jucati in costume extraordinare, in sali mega pline cu un mega public aveti de asteptat, dragii mei!

Mult si bine!

Bibliotecile deschise, dar nu pentru toti!

Biblioteca revine in centrul atentiei in aceasta postare, dar, iarasi, nu intr-un mod pozitiv. Astazi, am avut nevoie de calda indrumare a unui bibliotecar, dar am avut parte de plictisita/ isterica indrumare a mai multora. Despre ce este vorba?
Sa incepem cu inceputul. Am primit un pomelnic de carti de citit de la facultate si am decis sa ma interesez daca nu le pot gasi la biblioteca. Asa ca am fost la biblioteca unde mi-am facut abonamentul. Ma urc in metrou, calatoresc cateva statii. Imi dau telefonul pe silentios pentru a nu deranja pe studiosii din biblioteca. Ajung in dreptul constructiei de termopan (BIBLIOTECA LIVIU REBREANU) si intru. Fiind foarte frig afara, batand vantul, am intrat fara sa bag de seama ca scria ceva pe usa. Si ma pomenesc cu vreo 3 dudui ce stateau pe scaune studiind niste fise.
Prima (repezindu-se): Ai venit cu carti?
Eu- Nu, am venit sa vad daca pot gasi niste carti la dvs.
A doua (urland)- Nu, nu! Pleaca acasa!
Eu- De ce?!
A doua- Pentru ca suntem in inventar. Dute acasa!
Eu- As vrea doar sa ma uit sa vad daca le aveti ca sa stiu daca ma duc in alta parte sau nu!
Prima (nervoasa)- N-ai inteles? Da-i drumu acasa!
A doua- Intra pe site si vezi acolo.
Eu- Ce site?
A doua- E, ce site! Site-ul nostru!
Eu- Al bibliotecii?
Prima (zbierand de-a dreptul)- Nu, al nostru!

Am iesit surprinsa de lipsa de tact si de mitocania cu care am fost intampinata intr-o casa de cultura. Am cateva intrebari, totusi!
1. Intr-o biblioteca de ce este nevoie de mai mult de o bibliotecara, hai sa spunem, teoretic doua?
2. La biblioteca Ion Neculce sunt angajate 3 persoane, pentru o biblioteca saraca, de marimea unui apartament. De ce e nevoie de 3 oameni? Unul scrie, unul citeste si unul vorbeste???
3. Angajatii din aceste biblioteci au in fisa postului 'comportament virulent, obraznic, jignitor si umilitor obligatoriu fata de cititor'? Daca da, va rog anuntati-ma si pe mine ca sa ma pot ca atare.
4. Daca tot sunt atat de ofuscati ca nu stie nimeni de site-ul lor, de ce nu au trimis un mail tuturor celor care si-au facut abonamentul la sediul lor? Macar sa ne anunte "Ba, fraierilor, suntem in inventar in perioada X. Nu veniti ca prostii. Stati dracu acasa!'. Ca tot au email-urile noastre scrise obligatoriu pe contract.
5. E ok sa fim amenintati ca daca intarziem o zi ni se va intampla ceva rau? In loc sa ni se spuna ca ar fi cel mai bine sa returnam cartile pana la data de.... De unde atat de multa rautate ? Ei uita ca daca noi n-am exista ei ar muri de foame.

Va rog, lamuriti-ma si pe mine, pentru ca mi se pare de-a dreptul jignitor sa fii nevoit sa suporti un comportament de mahala si de 'spatele blocului' intr-o biblioteca.

5 minute de faima

Ce n-ar face unii pt 5 minute de faima....Cate n-ar face unii pt sfintele 5 minute de faima...
La inceput totul e ok. Zambete, strangeri de mana, prietenie, incredere, munca in echipa. Cu totii avem impresia ca totul este perfect si ca peste noi a dat un mare noroc. In schimb, altii isi aranjeaza cartile pe la spatele nostru, organizeaza mascarade de 2 lei. Cu timpul lucrurile par a nu fi ceea ce trebuie, apar minciunile, eschivarile, apar intrebari fara raspuns, conditii ciudate. Apar legi menite sa ne sustina dar care sunt impotriva noastra. Apare o legislatie discutabila si interpretabila. Aproape toti se avanta in luarea deciziei definitive, zambind foii intinse si semnand orbeste, nestiind ca isi pierd drepturile. Liniste. O perioada in care raman in aer, nu se mai stie nimic de nimeni, dar legislatia face cu mana celor care au au acceptat-o. Cei care nu au fost de acord sunt inlaturati 'natural' sau sunt obligati sa se conformeze. O schimbare majora intinde la maxim nervii oamenilor. Dar foaia semnata te obliga sa mergi mai departe, stergandu-ti sangele de pe frunte si lacrimile din ochi. Totul pare fara sfarsit. Nu mai au timp pentru nimic. Extenuati, obositi, tristi, dezolati si deprimati accepta sa fie tarati prin noroiul semnat pe propria raspundere. Demnitatea nu mai exista. Sunt niste papusi manevrate de minti abile. Nu vor, dar trebuie. Apar reguli noi, apar conditii noi, dispare respectul si teoretica egalitate. Certuri, tipete, trantiri de usa, apeluri nepreluate, jigniri, violenta, pistolul la ceafa, obligatia de a continua.
Vieti aruncate la gunoi inca de la inceput. Abandonarea vietii proprii si a telurilor personale. Dedicarea trup si suflet unei cauze pierdute. Nepotism peste tot. Vulgaritate.

Intr-un final, calcand plini de rani pe covorul rosu, zambesc in stanga si in dreapta, cautand compasiune. Dar nu gasesc. Cele 5 minute de faima s-au incheiat. Mai departe ce se intampla?
Oamenii devin cadavre depresive, fara demnitate, fara drepturi. Devin sclavi. Viitorul lor este deja ruinat din momentul semnarii foii albe.

Mult noroc!

Nimic pentru nimeni

Stau uneori si ma gandesc daca am apucat pe drumul cel bun. Dar ce inseamna defapt, drumul cel bun? De unde stiu ca e directia buna? De unde stiu ca nu am fost 'deraiata' pe drumul gresit? Dar care e diferenta dintre drumul bun si cel gresit? Ambele arata promitator si ambele, asemenea unor sirene, te imbie sa le descoperi.

Orasul asta e plin de drumuri care asteapta sa fie descoperite. Drumuri anevoioase, neasfaltate, pline de gropi, de bube, de caini vagabonzi si de curve, de cersetori si de suferinta. Alte drumuri sunt noi, necalcate, goale de sentimente, neincarcate de nimic, sterse. Sunt drumurile fara noima. Oamenii au uitat sa zambeasca. Nu mai au de ce. Ma doare sa vad in jurul meu atat de multa ura, invidie si egoism. Ma doare sa vad familii care se despart, familii fara viitor. Ma doare sa aud ca 'Dragostea nu mai exista. A fost inlocuita de sex si interese.' De ce?

M-am saturat sa vad oameni rai, profitori, oameni nebuni ce merg liberi pe strazi, oameni deviati. M-am plictisit de vesnicele intrebari 'Eu ce fac?'. Nu mai vreau sa vad tristete si rautate. Nu mai pot. Nu mai fac fata. Oamenii se schimba. Oamenii nu mai stiu sa rada si sa zambeasca, sa se bucure. Oamenii au devenit javre, caini infometati de bani, jigodii pline de venin. Oamenii nu stiu ce vor si cum sa obtina. Oamenii isi cauta tapi ispasitori si scuze. Permanentele scuze Oamenii cauta sa darame nu sa construiasca. Si nu mai vreau. Nu mai suport.

Noaptea isi lasa mantia neagra peste orasul linistit. Undeva, cineva nu doarme. Relaxat, acel cineva traieste in prezent, uitand trecutul. Stergand cu buretele vopseaua lavabila de pe zidul vietii.